Zeljko Kopic laudă un fotbalist după Hermannstadt – Dinamo: ”Merită creditele”

R7Media
R7Media

Zeljko Kopic laudă un fotbalist după Hermannstadt – Dinamo: „Merită din plin creditele”

Vineri seară, cele două echipe și-au dat întâlnire în etapa cu numărul 23 din sezonul regulat al Superligii României, pe Stadionul Municipal din Sibiu.

La capătul celor 90 de minute, Dinamo a obținut toate cele trei puncte, câștigând cu 2-1. Zeljko Kopic a apreciat evoluția elevilor săi și a ținut să puncteze faptul că Raul Opruț, marcatorul celor două goluri pentru „câini”, merită toate creditele pentru victoria lui Dinamo.

„Am jucat bine, dar și Hermannstadt s-a apărat bine. A fost foarte greu să găsim spații și să fim periculoși. Trebuia să marcăm, iar terenul nu a fost unul bun pentru pase rapide, dar în a doua repriză am făcut schimbări și Raul a înscris două goluri frumoase. Moralul nostru a fost bun și am reușit să câștigăm. Uneori ai nevoie de cineva care să aibă inspirație. Săptămâna asta chiar i-am spus că e brazilianul nostru. Mă bucur că suporterii noștri au fost aici, au fost fantastici, felicitări. El (n.r. Opruț) merită tot creditul, pentru că a avut două execuții excelente”, a spus Zeljko Kopic.

Kopic a mai adăugat că echipa are un stil de joc bine definit și că toți jucătorii sunt conectați la antrenamente. „Sunt mulțumit cu ce am făcut până acum la Dinamo, dar e vorba despre toată lumea, despre chimie și ăsta e singurul lucru. Sunt mulțumit pentru că eu conduc echipa, dar și cei care sunt pe lângă mine merită felicitări”, a încheiat el.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *