Vreme caldă și însorită în sud și estul României până la mijlocul săptămânii

R7Media
R7Media

România va avea parte de zile însorite și temperaturi în creștere până cel puțin la mijlocul săptămânii viitoare, în timp ce nopțile vor rămâne reci, a anunțat, joi, directorul de prognoze al ANM, Florinela Georgescu.

România va avea parte de zile însorite și temperaturi în creștere până cel puțin la mijlocul săptămânii viitoare, în timp ce nopțile vor rămâne reci, a anunțat, joi, directorul de prognoze al ANM, Florinela Georgescu.

Potrivit Florinelei Georgescu, urmează câteva zile cu cer degajat și fără precipitații, ceea ce va aduce o încălzire treptată a vremii. „Fără precipitaţii, cu un cer mai degajat, deci zile însorite în mare parte a teritoriului în următoarele zile, dar şi cu temperaturi în creştere, în primele trei-patru zile doar în timpul zilei”, a explicat directorul ANM.

Creșterea temperaturilor va fi „destul de spectaculoasă” în sudul și estul țării, zonele cele mai reci în ultima perioadă. Astăzi sunt prognozate maxime între 1–2 grade în nordul Moldovei și până la 9 grade în sud-vest. În zilele următoare, temperaturile vor urca cu 3–4 grade pe zi în sud și est, iar de duminică maximele vor depăși 10 grade în cea mai mare parte a țării, ajungând chiar la 13–14 grade până la mijlocul săptămânii viitoare.

Deși zilele vor deveni tot mai calde, nopțile vor rămâne reci. „Vor fi încă trei-patru nopţi cu temperaturi mai scăzute, posibil ca noaptea viitoare să fie chiar mai rece decât cea care a trecut”, a avertizat Georgescu. Cerul senin va favoriza scăderi accentuate ale temperaturilor, care pot coborî sub 0 grade în toată țara și până la –10, –11 grade în zonele depresionare.

Publicitate
Ad Image

ANM estimează că nu vor apărea precipitații până la jumătatea săptămânii viitoare, când este posibil „un episod cu ploaie”, după care vremea se va îmbunătăți din nou, cu temperaturi în creștere.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *