Scăderea vânzărilor imobiliare în contextul incertitudinii economice în rândul românilor
Românii care vor să cumpere acum o locuință se gândesc de două ori.
Se întâmplă asta pentru că au crescut prețurile în domeniul imobiliarelor, dar și din cauza incertitudinii economice. Astfel, tranzacțiile nu se mai fac direct, iar decizia de achiziție este atent cântărită. Factorii pe care oamenii îi iau în calcul sunt: analizarea ofertelor, verificarea dezvoltatorilor și a documentației și pentru evaluarea rentabilității pe termen lung.
Specialiștii din domeniul imobiliar spun că achiziția locuințelor se face mai greu. Tranzacțiile nu se mai încheie din prima, iar perioada de vânzare s-a prelungit. Oamenii își iau mai mult timp pentru a analiza ofertele.
Ioana este unul dintre cumpărătorii care au ales prudența. Și-a cumpărat recent un apartament, însă procesul a durat aproape un an. „Prețurile sunt foarte mari, salariile sunt cum sunt, nu se ridică la măsura prețurilor și atunci trebuie să ai grijă ce cumperi pentru că e o investiție pe termen lung, nu cumperi și vinzi următoarea zi, de aceea e nevoie de multă cercetare și informare înainte. Am cercetat și am verificat actele.”
Creșterea costului vieții și cheltuielile tot mai mari îi determină pe mulți români să amâne decizia de a cumpăra o locuință.
Sorin Sucală- expert imobiliar: „Cluj Napoca rămâne în continuare cel mai scump oraș în ce privește mp, a fost depășit pragul de 3.300 de euro pe mp, însă creșterea de la un an la altul este de 5%, spre deosebire de București, unde creșterea e mult mai mare, de 17%.”
Pe plan național, peste 70% dintre cumpărători achiziționează o locuință cu ajutorul unui credit imobiliar. Cele mai căutate sunt apartamentele cu 2 camere.
Dacă în trecut o tranzacție se încheia, în medie, după 3 luni, acum cumpărătorii au nevoie chiar și de șase luni pentru a se decide.

