Un portar din prima ligă a fost împușcat mortal în protestele din Iran
Teroarea regimului de la Teheran a avut un impact devastator și asupra sportului de performanță.
Salar Behdari, un tânăr portar al clubului Aluminium Arak FC, și-a pierdut viața în mijlocul conflictelor de stradă care au cuprins țara. A fost o victimă a represiilor brutale, fiind împușcat în zone vitale.
Contul Persian Soccer, care monitorizează situația fotbalului din regiune, a transmis detaliile cutremurătoare ale incidentului: „Cu regret, anunțăm vestea primului deces confirmat al unui jucător din Persian Gulf Pro League. Salar Behdari avea doar 20 de ani și era portarul clubului Aluminium Arak FC. A fost împușcat în timpul protestelor de către escadroanele morții ale Republicii Islamice, fiind lovit în inimă și gât. Un tânăr fotbalist iranian promițător, cu toată viața înainte – încă o tinerețe distrusă de masacrul din Iran.”
Dimensiunea tragediei este greu de cuantificat, informațiile oficiale fiind contrazise vehement de organizațiile independente. Bilanțul publicat de autorități indică 3.117 persoane ucise începând cu 28 decembrie, totuși realitatea din stradă pare mult mai crudă.
Agenția Human Rights Activists News Agency susține că numărul victimelor a ajuns la cel puțin 4.560. Mai mult, un jurnalist din Teheran a menționat, sub protecția anonimatului, că cifra reală depășește deja 5.000 de morți, existând temeri că bilanțul final ar putea sări de 20.000 de victime în cel mai amplu val de proteste de la Revoluția din 1979.

