Un controlor de tren a fost ucis de un pasager fără bilet în Germania

R7Media
R7Media

Un controlor în vârstă de 36 de ani a murit după ce a fost lovit violent în cap de un călător fără bilet pe care încerca să-l dea jos din tren

Un controlor de tren a murit miercuri, în Germania, după ce a fost lovit de un pasager care călătorea fără bilet, a anunțat compania feroviară națională Deutsche Bahn, potrivit AFP.

Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost lovit violent în cap de pasagerul pe care încerca să-l dea jos din tren după ce a observat că acesta nu avea bilet. Incidentul s-a petrecut luni, la Landstuhl, lângă Kaiserslautern (vest), iar controlorul a murit două zile mai târziu, respectiv miercuri din cauza rănilor suferite, potrivit Deutsche Bahn.

Agresorul, în vârstă de 26 de ani, a fost reținut și plasat în arest preventiv, a informat Parchetul.

„Aceasta este o zi neagră pentru toți lucrătorii feroviari din țară”, a transmis directoarea companiei, Evelyn Palla, denunțând numărul tot mai mare de acte de violență care vizează personalul.

Publicitate
Ad Image

Sindicatul feroviar EVG, la rândul său, a cerut prezența personalului de securitate la bordul trenurilor.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *