Trump: SUA vor extrage „puțin” petrol din rezervele strategice
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că Statele Unite vor elibera „puțin” petrol din rezervele strategice, într-un interviu acordat unui post de televiziune local în timpul unei vizite în Ohio.
„Vom elibera puțin, iar asta duce la scăderea prețurilor”, a declarat președintele american, întrebat despre Strategic Petroleum Reserve, denumirea dată în Statele Unite acestor stocuri de precauție, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Miercuri, Agenția Internațională pentru Energie, din care Statele Unite sunt membre, a decis scoaterea fără precedent a 400 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice, în ideea de a stopa creșterea prețurilor provocată de conflictul din Orientul Mijlociu.
Războiul cu Iranul a făcut ca exporturile de petrol prin Strâmtoarea Ormuz, rută prin care trece aproximativ o cincime din aprovizionarea globală cu petrol, să se oprească aproape complet, iar producția din regiune să scadă. Prețul petrolului este cu peste 25% mai mare de la începutul conflictului, iar experții spun că intervenția IEA ar reprezenta doar o soluție pe termen scurt.

