„Noaptea, ca hoții” nu mai este doar un slogan, ci a devenit metoda standard de operare a unei guvernări care a transformat transparența în simulacru, acuză fostul judecător CSM, Toni Neacșu. Acesta consideră că asistăm la un asalt fără precedent asupra rigorii legislative: proiecte mamut, de zeci de pagini, sunt împinse prin sistem cu un forțaj brutal, ignorând criticile de neconstituționalitate care strigă din fiecare paragraf al avizelor interguvernamentale.
„Noaptea, ca hoții” nu mai este doar un slogan, ci a devenit metoda standard de operare a unei guvernări care a transformat transparența în simulacru, acuză Toni Neacșu.
Acesta consideră că asistăm la un asalt fără precedent asupra rigorii legislative: proiecte mamut, de zeci de pagini, sunt împinse prin sistem cu un forțaj brutal, ignorând criticile de neconstituționalitate care strigă din fiecare paragraf al avizelor interguvernamentale.
„Noaptea, ca hoții!” – un slogan care părea îngropat în istoria recentă a României revine astăzi cu o forță brutală, definind noul mod de operare al Palatului Victoria. Sub paravanul unei „reforme administrative” vândute publicului drept panaceu, Guvernul Bolojan a ales calea forțării brute, călcând în picioare standardele elementare de legiferare.
Toni Neacșu avertizează tăios: „Nici nu știți ce pregătesc”, referindu-se la asaltul asupra instituțiilor care ar trebui să asigure echilibrul puterilor în stat.
Haos interguvernamental și „avize” smulse sub presiune
Spectacolul din spatele ușilor închise este descris de Neacșu drept unul al disperării și al diletantismului. Avizele interguvernamentale, acele filtre critice care ar trebui să garanteze calitatea unei legi, s-au transformat în zeci de pagini de haos legislativ.
Deși specialiștii din ministere au ridicat semnal de alarmă după semnal de alarmă, invocând critici severe de neconstituționalitate, mașinăria politică a mers înainte fără să clipească.
Mai grav este modul în care au fost „bifate” filtrele de control extern. „Au reușit să forțeze avizele cerute formal, ale Consiliului Legislativ și ale CES”, punctează Neacșu.
Într-o democrație funcțională, acestea sunt organisme de consultare reală; sub actuala administrație, au devenit simple obstacole birocratice ce trebuie depășite prin forțaj pentru a acoperi un fond viciat.
Statul de urgență permanent: Guvernarea prin decrete
Paralela cu perioadele cele mai negre ale ultimilor ani este, în opinia lui Neacșu, inevitabilă. România pare condusă din nou prin metode specifice stării de urgență.
„Guvernul, care de altfel înseamnă doar voința unui singur om, conduce țara prin OUG la fel cum, în timpul stării de urgență, țara era condusă prin ordonanțe militare”, explică acesta.
Suntem în prezența unui paradox periculos: o reformă prezentată ca „modernizatoare” este implementată prin mecanisme profund autoritare.
Parlamentul, singura autoritate legiuitoare a țării, a fost retrogradat la rolul de simplu figurant, un spectator mut la o piesă scrisă și regizată într-un singur birou.
Capcana juridică a „faptului împlinit”
Ceea ce este cu adevărat alarmant în analiza lui Toni Neacșu este cinismul juridic din spatele acestui demers. Odată adoptate, aceste OUG-uri intră în vigoare imediat, producând efecte juridice ce nu mai pot fi suspendate.
„Chiar dacă, prin absurd, Avocatul Poporului atacă la CCR, efectele ei juridice nu sunt suspendate”, avertizează Neacșu, subliniind caracterul iremediabil al deciziilor luate „la adăpostul întunericului”.
Mai mult, avocatul sugerează că premierul Bolojan nu are nicio emoție în fața controlului constituțional.
„Nu de CCR se sperie, e de partea lui”, afirmă Neacșu, sugerând că, într-un sistem în care controlul de constituționalitate devine predictibil politic, singura barieră în calea arbitrariului rămâne doar teoria manualelor de drept.
Parlamentul, între suveranitate și „Nu ai să vezi”
Teoretic, Parlamentul are încă o fereastră de oportunitate. Până vineri, aleșii neamului ar putea să-și asume rolul constituțional de legiuitor unic și să respingă sau să modifice radical ordonanța.
Ar fi testul suprem de democrație pentru o republică parlamentară.
Concluzia lui Toni Neacșu este însă una de un pesimism crunt, bazată pe realitatea politică a momentului: „Nu ai să vezi”.
Când Parlamentul face doar figurație, iar legea devine un simplu instrument de forță în mâna executivului, reforma administrativă riscă să rămână în istorie nu prin eficiență, ci prin brutalitatea cu care a fost impusă.
