Tanczos Barna: „Ilie Bolojan are o viziune diferită asupra anumitor aspecte”

R7Media
R7Media

Tanczos Barna: „Ilie Bolojan are o viziune diferită asupra anumitor aspecte”

Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, luni seară, la Digi24, că Ilie Bolojan nu va fi schimbat din fruntea Guvernului, în urma unor atacuri recente din partea unui lider PSD, Claudiu Manda, parte a coaliției de guvernare.

Tanczos a subliniat că Bolojan „vede altfel anumite lucruri, pentru că vede ansamblul”. El a adăugat că stilul de conducere al premierului poate genera nemulțumiri. Vicepremierul UDMR a confirmat că există supărări legate de declarațiile din presă și de modul în care anumite ministere funcționează mai eficient sau mai puțin eficient.

„E ceva cu care ne-am obișnuit. Nici acum nu cred că se pune problema unei schimbări radicale. N-am auzit nicio intenție din partea PNL de a opera schimbări în acest domeniu și singurii care astăzi pot schimba ceva sunt colegii noștri din PNL”, a declarat Tanczos Barna.

El a adăugat că nu consideră că „se poate” schimbarea premierului și că „toată lumea își dorește lucruri”, dar nu crede că este momentul oportun pentru o astfel de mutare. Tanczos a menționat că va lucra împreună cu colegii din PNL și PSD și cu Bolojan în continuare.

Publicitate
Ad Image

„Eu tot sper că o să ne maturizăm și o să luăm deciziile corecte, chiar dacă uneori, da, într-o coaliție, într-un parteneriat, toți avem probleme de genul acesta, toți avem nemulțumiri”, a adăugat vicepremierul UDMR.

Tanczos a subliniat importanța stabilității bugetare și a predictibilității în ceea ce privește finanțarea investițiilor, menționând că aceste aspecte sunt cruciale pentru țară.

Claudiu Manda, secretarul general al PSD, a afirmat că Bolojan „nu cântă de multe ori din același playlist” și a sugerat că ar putea veni un moment când coaliția să „schimbe lăutarul deoarece nu mai respectă playlistul”. Manda a explicat că acest playlist reprezintă programul de guvernare și discuțiile din Coaliție.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *