Mirel Rădoi revine la FCSB pentru a redresa echipa, în timp ce Șumudică glumește pe seama lui
Mirel Rădoi (44 de ani) s-a întors, la FCSB, pentru a scoate echipa din vrie, într-un moment în care participarea în viitorul sezon al cupelor europene e în pericol.
Ajunsă în play-out, în premieră, formația bucureșteană trebuie să se claseze fie pe 7, fie pe 8, iar apoi să câștige două meciuri de baraj pentru a merge în preliminariile Conference League.
În acest context, Rădoi și-a asumat un mare risc, acceptând să preia o trupă în suferință, cu jucători blazați și demoralizați. Rădoi a acceptat să stea, din nou, pe banca roș-albaștrilor la 11 ani după prima sa experiență, ca antrenor, la această formație. La vremea respectivă, în 2015, Gigi Becali a fost chiar primul patron care i-a oferit finului său șansa de îmbrăca treningul de „A1“. Din păcate pentru FCSB, rezultatele n-au fost bune. Din contră! În 29 de partide, Rădoi a înregistrat 13 victorii, 7 egaluri și 9 înfrângeri.
Plecarea lui Mirel s-a produs atunci, după un eșec în fața Astrei, scor 0-1. Se întâmpla pe 29 noiembrie 2015. Partida respectivă a fost picătura care a umplut paharul răbdării pentru Rădoi! Acesta era deja convins că Gigi Becali n-a avut suficientă încredere în el, motiv pentru care se sfătuiește cu alți antrenori, în frunte cu Marius Șumudică!
În acest context, când chiar Șumudică l-a învins pe Rădoi, în acel meci FCSB – Astra (0-1) din etapa a 19-a, Mirel și-a anunțat plecarea. Spre satisfacția evidentă a rivalului său. La interviul de după meci, fostul rapidist a ținut să pună sare pe rana lui Mirel, în stilul său caracteristic. „Victoria mea contează mai mult în momentul de faţă, având în vedere că am avut şi un public ostil. Asta înseamnă să ai o echipă bună şi să fii mafiot. Tu crezi că Șumudică doarme vreodată? Crezi că sforăie? Nu ți-am zis că săptămâna asta mă ocup de meciul ăsta?“, a spus Șumudică atunci, vizibil mulțumit.

