Suspendarea temporară a furnizării de gaze naturale în sectorul 1
Alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din Sectorul 1 al Capitalei este sistată, temporar, din cauza unei avarii produse asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție.
Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru conductele de termoficare de către firma Sicor pentru Termoenergetica, pe strada Știrbei Vodă nr. 160, din București, s-a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție a gazelor naturale. Ca urmare a acestui incident, pentru a pune consumatorii în siguranță, Distrigaz Sud Rețele a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă astăzi, 13 ianuarie 2026, începând cu ora 10:35. În urma acestei întreruperi neplanificate, sunt afectați 715 clienți casnici și noncasnici situați pe străzile Știrbei Vodă, Virgiliu, Dimitrie Gusti, Macedoniei, Lipova, Făgăraș, Maramureș, Dobrogei și Cotiturii, din sectorul 1 al municipiului București.
Reprezentanții companiei precizează că echipele Distrigaz Sud se află la fața locului pentru remedierea defectului, iar reluarea alimentării cu gaze naturale a clienților afectați se va face în cursul zilei de marți, 13 ianuarie 2026, în jurul orei 19:00.
După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031/9031 sau 0800.877.778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.

