Pomenirea Sfântului Gherasim de la Iordan, celebrată pe 4 martie
Pe 4 martie, se face pomenirea Sfântului Gherasim de la Iordan. Este cruce neagră în calendar.
Sfântul Gherasim de la Iordan a trăit în secolul al VII-lea. După ce s-a călugărit, s-a retras în pustia Tebaidei, unde a întemeiat un așezământ monahal, prezent și în zilele noastre. Atât de mult s-a împărtășit de viața dumnezeiască, încât și fiarele sălbatice i se supuneau.
Din scrierea vieții sale aflăm că, într-o zi, pe când mergea prin pustia Iordanului, a întâlnit un leu fioros care ragea cumplit din cauza că îi intrase în labă un spin. Sfântul Gherasim îi scoate spinul și, din acel moment, leul nu-l mai părăsește pe Cuvios, îl urmează pretutindeni, ca un adevărat ucenic.
În acel timp, la mănăstire, părinții aveau un măgar cu ajutorul căruia aduceau apă de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzească pe măgar. Leul îndeplinea cu bucurie această sarcină. Însă, într-o zi, leul s-a depărtat cam mult de măgar și a adormit. Câțiva negustori, trecând cu o caravană de cămile pe acolo și văzând măgarul singur, l-au luat și și-au continuat drumul.
Cuviosul Gherasim, văzând că lipsește de la mănăstire măgarul și crezând că leul l-a mâncat, i-a spus acestuia: „lucrul pe care îl făcea măgarul, îl vei face tu, slujind trebuințele mănăstirii“. Și leul s-a făcut de îndată ascultător și cara zi de zi apă de la Iordan pentru mănăstire.
După o vreme, negustorii s-au întors pe același drum. Și pe când treceau Iordanul, s-au întâlnit cu leul care împlina lucrul măgarului. Negustorii, văzând leul, s-au speriat și au fugit. Leul a luat măgarul de frâu și s-a întors la Sfântul Gherasim, aducând cu el și câteva cămile.
Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atât pentru că își recuperase măgarul, ci mai ales pentru faptul că a cunoscut că leul nu a mâncat măgarul. Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise. Cu toate acestea, leul, deși părăsise mănăstirea, venea o dată pe săptămână la Cuviosul Gherasim, plecându-și capul înaintea lui, ca și cum i s-ar fi închinat.
După ce Sfântul Gherasim a trecut la cele veșnice, leul s-a dus la mormântul lui și, răcnind cu putere, a murit.
