Schior căzut într-un pârâu la Predeal, salvat de jandarmi și Salvamont

R7Media
R7Media

Un schior a fost salvat, marți, de pe o pârtie închisă din Stațiunea Predeal, după ce a căzut în albia unui pârâu din apropierea Pârtiei Subteleferic.

Un schior a fost salvat, marți, de pe o pârtie închisă din Stațiunea Predeal, după ce a căzut în albia unui pârâu din apropierea Pârtiei Subteleferic.

Patrula de jandarmi montani, aflată în misiune de patrulare cu snowmobilul pe domeniul schiabil, a fost alertată de un bărbat care a cerut ajutor pentru persoana accidentată. Între timp, la 112 fusese deja făcut un apel, iar un echipaj Salvamont se deplasa către victimă.

Jandarmii au ajuns primii la schior, i-au verificat starea de sănătate și au menținut legătura cu salvatorii montani până la sosirea acestora. Ulterior, au sprijinit intervenția la fața locului și transportul victimei către echipajul SMURD.

Incidentul a avut loc pe o pârtie închisă pentru practicarea sporturilor de iarnă, aspect care a îngreunat intervenția și a crescut riscul producerii unor noi accidente. Reprezentanții Jandarmeriei reamintesc turiștilor să nu se aventureze pe pârtiile închise, să aleagă trasee adaptate nivelului lor de pregătire și să utilizeze echipament corespunzător, inclusiv protecție suplimentară, în special pentru coloana vertebrală.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *