Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost reținut de polițiștii din județul Neamț, după ce marți, aflat într-o stare avansată de ebrietate și înarmat cu un cuțit, a provocat un scandal de proporții în interiorul Primăriei Făurei.
Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost reținut de polițiștii din județul Neamț, după ce a provocat un scandal într-o stare avansată de ebrietate, înarmat cu un cuțit, în interiorul Primăriei Făurei.
Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a transmis, miercuri, că ”pe 13 ianuarie, în jurul orei 10:30, polițiștii nemțeni au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o persoană provoacă scandal la sediul unei instituții publice (Primăria) din localitatea Făurei”.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au identificat persoana reclamată, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din aceeași localitate, aflat într-o stare vădită de ebrietate și manifesta un comportament recalcitrant.
Imediat, polițiștii l-au imobilizat și încătușat pe individul asupra căruia au găsit un cuțit, care a fost ridicat pentru continuarea cercetărilor.
”În aceeași zi, după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, a anunțat IPJ Neamț.


Băi, iar ne luăm țeapă cu scandalurile astea! 😅 Da, sigur că un tânăr beat cu un cuțit e ceva nou în România… poate ar trebui să organizăm și o competiție anuală de genul ăsta!
Nu se schimbă nimic, frate. Asta e România: primării unde tinerii își rezolvă problemele cu puțin alcool și amenințări. Ceva soluții viabile n-ar fi?