Rusia își amplasează sateliții-spion în apropierea tehnologiilor sensibile ale Occidentului
De ani întregi, doi sateliți rusești se mișcă lent și discret de-a lungul centurii geostaționare, acea regiune orbitală aflată la 36.000 de kilometri deasupra Ecuatorului, unde sateliții par suspendați pe cer.
Acești „vizitatori” se așază lângă sateliți comerciali occidentali și, potrivit celor mai mulți experți, interceptează comunicațiile transmise către aceștia.
O investigație publicată de Financial Times la începutul lunii februarie 2026 arată că temerile oficialilor europeni au crescut: informațiile colectate ar putea permite Rusiei nu doar să asculte, ci chiar să interfereze sau să preia controlul asupra sateliților care furnizează servicii de comunicații și televiziune în Europa, Orientul Mijlociu și o parte din Africa.
Cele două aparate, cunoscute public sub numele Luch și Luch‑5X, iar intern ca Olimp și Ienisei‑2, au legături documentate cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), un istoric de manevre care se suprapune cu evoluția războiului din Ucraina și un obicei constant de a urmări sateliții de care depind armatele occidentale.
Un concept vechi de zeci de ani
Ideea de „sateliți inspector” nu este nouă. În anii ’50, Forțele Aeriene ale SUA au dezvoltat programul SAINT, conceput pentru a se apropia de sateliții sovietici, a-i inspecta și, la nevoie, a-i dezactiva. Programul a fost anulat în 1962, dar Statele Unite au continuat să experimenteze în secret.
Satelitul Prowler, descoperit abia în anii ’90 de astronomi amatori, este un exemplu. În 2006, SUA au lansat sateliții MiTEX, recunoscuți oficial ca aparate de inspecție orbitală. Documentele dezvăluite de Edward Snowden au scos la iveală existența altor sateliți americani, printre care unul numit PAN, creat pentru a intercepta transmisii ale sateliților comerciali străini inaccesibili prin „mijloace convenționale”.
Nici China nu stă deoparte. Satelitul său SJ‑21 s-a apropiat de alte aparate, iar în 2022 a andocat cu un satelit Beidou „mort”, pe care l-a remorcat într-o orbită-cimitir. Rusia are propriul istoric, care începe cu proiectele antisatelit sovietice și continuă în epoca modernă cu aparate precum Kosmos‑2542 și Kosmos‑2543, ultimul determinând Pentagonul să suspecteze în 2020 că Moscova testează arme antisatelit.
Adevărul din spatele Luch‑1 și Luch‑2
Satelitele numite de Financial Times Luch‑1 și Luch‑2 apar în catalogul militar american Space‑Track.org ca LUCH (OLYMP) și LUCH (OLYMP) 2. Cercetătorul Bart Hendrickx, specialist în programul spațial rus, susține că autoritățile ruse au folosit intenționat numele „Luch”, împrumutat de la o serie de sateliți civili de retransmisie, pentru a ascunde adevărata lor misiune.
Luch‑1 a fost lansat în septembrie 2014 și a petrecut peste nouă ani deplasându-se de-a lungul orbitei geostaționare. Datele urmărite de expertul olandez Marco Langbroek arată că, între 2014 și 2021, satelitul s-a poziționat în apropierea a cel puțin 22 de sateliți de telecomunicații, majoritatea operați de Intelsat și Eutelsat.
De obicei, se plasa la aproximativ 0,1 grade (adică în jur de 70 de kilometri) de țintă, suficient de aproape pentru a intercepta semnalele direcționate către satelitul vecin, și rămânea acolo săptămâni sau chiar luni. În 2015, Intelsat a criticat public Rusia pentru comportamentul „nenormal” al satelitului. În 2017, Luch‑1 s-a apropiat de Athena‑Fidus, un satelit de comunicații franco‑italian. Un an mai târziu, ministrul francez al Apărării, Florence Parly, a numit incidentul „un act de spionaj”.
În octombrie 2025, Rusia a mutat Luch‑1 într-o orbită-cimitir, iar pe 30 ianuarie 2026 acesta s-a fragmentat, generând cel puțin trei bucăți, potrivit firmei de analiză spațială Aldoria.
Luch‑2 a fost lansat în martie 2023 de la Baikonur. Înregistrarea sa la ONU îl descria ca satelit pentru „retransmiterea informațiilor”, formulare folosită pentru aparatele civile, nu pentru cele militare. După intrarea pe orbită, Luch‑2 a început să repete manevrele predecesorului său. Până în martie 2025, datele lui Langbroek arătau că satelitul se poziționase lângă aparate Intelsat și Eutelsat, rămânând acolo între una și patru luni înainte de a se muta la următoarea țintă.
Documentele de achiziție arată că Luch‑2 a fost construit cu componente fabricate în Franța și Statele Unite, în ciuda sancțiunilor occidentale. Centrul Național de Cercetare Krivoșeev, responsabil de dezvoltarea încărcăturii utile pentru programul Olimp/Luch, a comandat microcipuri franceze și americane printr-un intermediar din Sankt Petersburg care aprovizionează industria de apărare rusă.
Legătura cu FSB
În 2014, jurnalistul Ivan Safronov de la Kommersant, citând surse din Roscosmos, a relatat că FSB ar fi atât operatorul, cât și comanditarul satelitului Luch‑1, conceput pentru interceptarea comunicațiilor. Hendrickx subliniază că nu există dovezi definitive că FSB operează sateliții, dar numeroase indicii duc în această direcție.
Un articol din 2008, publicat într-o revistă rusă de profil, identifica proiectul Olimp ca aparținând FAPSI, agenția care preluase atribuțiile Direcției a 16‑a a KGB, responsabilă cu interceptarea comunicațiilor străine. După reorganizarea FAPSI în 2003, aceste funcții au trecut la FSB. În plus, Centrul Krivoșeev are un contract cu Unitatea Militară 71330 a FSB, cunoscută ca „Centrul 16”, pe care jurnaliștii Andrei Soldatov și Irina Borogan l-au asociat cu atacuri cibernetice asupra companiilor energetice americane.
Legătura cu războiul din Ucraina
Cea mai probabilă explicație pentru activitatea sateliților Luch este colectarea de informații cu valoare militară imediată. Mulți sateliți comerciali transmit o parte din trafic fără criptare, iar un studiu din 2025 realizat de cercetători de la Universitatea California San Diego și Universitatea Maryland a arătat că fenomenul este larg răspândit.
Printre datele interceptate se numărau indicativul unor nave ale Marinei SUA și informații din sistemele logistice interne ale armatei și poliției din Mexic. Sateliții Intelsat și Eutelsat urmăriți de Luch nu sunt infrastructură pur civilă. Intelsat furnizează servicii de conectivitate maritimă pentru Pentagon, iar Eutelsat oferă lățime de bandă pentru clienți guvernamentali și militari din Europa.
În
