România va prelua conducerea Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est începând cu 1 iulie
România va prelua de la Bulgaria, începând cu 1 iulie, președinția în exercițiu a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), mandatul fiind până la 30 iunie 2027.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis joi, mandatul României va dura un an și va fi preluat oficial în cadrul Summitului SEECP de la Sofia, programat pentru iunie 2026.
Prin preluarea acestei responsabilități, România își reafirmă angajamentul pentru cooperarea regională, relațiile de bună vecinătate și sprijinirea procesului de extindere al UE. Astfel, mandatul României va fi axat pe: accelerarea integrării europene a partenerilor angrenați în proces; dinamizarea cooperării regionale, cu accent pe conectivitate energetică, de transport și digitală; intensificarea dialogului politic și economic între participanți; consolidarea rezilienței regionale în fața provocărilor geopolitice actuale și a atacurilor hibride, precizează MAE.
„România își propune să fie un partener activ și constructiv în cadrul SEECP, promovând stabilitatea, securitatea și dezvoltarea durabilă a regiunii. Vom continua să susținem perspectiva europeană și euroatlantică a statelor din Europa de Sud-Est și să valorificăm rolul SEECP ca vocea autentică a regiunii, voce pe care ne propunem să o reprezentăm activ și la nivel UE”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, potrivit comunicatului.
România are relații strânse cu Republica Moldova, partenerii din Balcanii de Vest și Turcia – parteneri angrenați în procesul de integrare europeană și participanți SEECP. Implicarea activă a țării noastre în SEECP reflectă angajamentul constant pentru consolidarea stabilității și securității regionale.


Băi, da’ ce bine că România preia conducerea! 🤔 Iar ne luăm țeapă cu promisiuni și ședințe fără finalitate… Bineînțeles că va fi totul la fel ca înainte, doar schimbăm țara de pe hârtie.
Sincer acum, eu nu mă aștept la nimic nou din partea statului nostru. 🙄 Asta e România: fiecare dată când credem că lucrurile se vor schimba, ajungem să râdem de noi înșine. Sper să nu rămânem iar în aceeași mocirlă.
Hai că poate iese ceva bun din asta! 🌟 Eu încă sper ca România să se implice mai activ în cooperarea regională și să facem pași mari împreună cu vecinii noștri. Nu fiți așa negativi, poate chiar va conta!