Regizori sirian și somalo-austriac discută despre scurtmetrajele legate de migrație la Rotterdam
Anul trecut, Cate Blanchett și Fondul Hubert Bals al Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR) au lansat Fondul de Film pentru Dislocare, un program destinat să ofere cinci regizori dislocați granturi pentru scurtmetraje în valoare de 100.000 de euro (120.000 de dolari) fiecare.
Vineri seara, IFFR a prezentat premierele mondiale ale primelor cinci scurtmetraje, realizate de regizori din Iran, Siria, Afganistan, Somalia și Ucraina, în orașul-port olandez.
Printre beneficiarii grantului se numără autorul iranian Mohammad Rasoulof (The Seed of the Sacred Fig), Maryna Er Gorbach, regizoarea ucraineană a filmului Klondike, cineastul somalo-austriac Mo Harawe (The Village Next to Paradise), regizoarea afgană Shahrbanoo Sadat, care a fugit în Germania și va deschide luna viitoare Festivalul de Film de la Berlin, și Hasan Kattan din Siria (Last Men in Aleppo).
Într-o conversație cu THR și în cadrul unei conferințe de presă la Rotterdam, Kattan și Harawe au discutat despre inspirațiile și speranțele lor pentru filmele respective.
Filmulețul lui Kattan, Allies in Exile, are o durată de 40 de minute și este realizat de compania de producție Grain Media, care se ocupă și de vânzări. Acesta îi are ca protagoniști pe el însuși și pe cel mai bun prieten al său, Fadi Al Halabi.
„De 14 ani, cineaștii sirieni Hasan Kattan și Fadi Al-Halabi călătoresc împreună prin război și povestire. Legătura lor a fost forjată pe liniile de front ale revoluției, unde camerele lor au surprins teroare și speranță, râsete și durere – momente care au definit o generație”, se arată în sinopsis. „Ani mai târziu, povestea lor ia o întorsătură neașteptată. Confinați într-un hotel pentru solicitanți de azil din Regatul Unit, Hasan și Fadi documentează un nou capitol marcat nu de bombe, ci de așteptare, birocrație și exil. Într-un context de creștere a ostilității anti-refugiați, ei îndreaptă camera spre interior, explorând prietenia și dislocarea și modul în care filmarea devine un act de supraviețuire atunci când viitorul este atât de incert.”
În discuția despre Allies in Exile, Kattan a afirmat: „Fiecare secundă, fiecare cadru este o amintire.” Realizarea filmului a fost o altă ocazie de a rămâne conectat la țara sa natală, dar și o parte dintr-un proces de vindecare pentru el ca cineast dislocat. Cum se simte acum? „Mă simt mai bine, mă simt acasă”, a declarat el.
Kattan a subliniat că este mulțumit de oportunitatea de a putea spune o poveste majoră cu sprijinul financiar al Fondului de Film pentru Dislocare. „Am învățat să fac filme și să povestesc în Siria. Visam la libertate ca tineri pentru a ne îmbunătăți țara”, a declarat el. „Visul și libertatea au distrus dictatura. Povestirea a devenit ceva unic pentru noi. Așa ne-am comunicat cu lumea. Și din acel moment, am crezut în povestire. Cred că putem schimba multe lucruri. Ne putem face vocile mai reziliente prin realizarea mai multor povești.”
Fiind blocat într-un hotel din Regatul Unit pentru solicitanți de azil, povestirea a constituit un mecanism de adaptare. „Am crezut în povestire pentru a supraviețui mental, pentru că aveam nevoie să vorbesc”, a rememorat cineastul. „Aveam nevoie să îmi exprim sentimentele, să împărtășesc ce se întâmplă. Pentru mine, povestirea este importantă pentru a ne aminti cine suntem, ce suntem și de unde venim. Uneori, o văd și ca pe o [documentare] a istoriei pentru viitor.”
Kattan a concluzionat: „Cred cu tărie în povestire ca o modalitate de a supraviețui, de a schimba realitatea, de a încerca să ne înțelegem unii pe ceilalți, de a încerca să schimbăm realitatea dură în care ne aflăm.”
Scurtmetrajul lui Harawe, susținut de Fondul de Film pentru Dislocare, se intitulează Whispers of a Burning Scent. „În ziua unei audieri judiciare decisive și a unei reprezentații importante de nuntă, un muzician de nuntă liniștit își vede viața privată expusă la o examinare publică”, se arată în sinopsisul filmului de 28 de minute. „Acuzat că își exploatează căsătoria, el se mișcă între tribunal, străzile orașului și scenă, purtând greutatea judecății, loialității și a vinovăției nespuse. Forțat să ia o decizie restrânsă, dar ireversibilă, filmul observă un bărbat al cărui adevăr interior rămâne evaziv, prins între devotament, demnitate și pierdere.”
Scris și regizat de Harawe, care locuiește acum în Austria, filmul îi are ca protagoniști pe Omar Abdi, Canab Axmed Ibraahin, Nuh Musse Berjeeb, Maxamed Axmed Maxamed, Mohamed Mire și Nuura Mohamoud Abdi.
Cineastul a rememorat filmările din Somalia și alte proiecte, considerând că aceasta a fost o oportunitate de a „construi o infrastructură” acolo. Întrebat despre povestea sa, Harawe a spus: „Deși acesta este un fond de dislocare, povestea nu trebuie să fie neapărat despre asta în mod specific, ci despre experiențele sau lucrurile pe care tu, ca cineva care a trăit prin dislocare, le ai.”
Protagonistul său este mai degrabă dislocat de sine și de comunitatea sa. „Poți fi dislocat în propria societate”, a explicat el. De asemenea, a subliniat că nu fiecare persoană dislocată se află în aceeași etapă. „Dislocarea are diferite stări sau etape”, a oferit Harawe. „Cineva poate fi în acel stadiu al dislocării, dar eu simt că acum mă aflu într-o altă etapă sau fază.”
Cineastul a subliniat că persoanele dislocate sunt atât de obișnuite cu incertitudinile încât „sunt cele mai flexibile persoane”. „Îți stăpânești mereu viața.” Despre prima cohortă a Fondului de Film pentru Dislocare, Harawe a declarat: „Mi-ar plăcea ca acest film să călătorească împreună cu aceste alte filme, dacă există o oportunitate…. Sunt sigur că filmele vor rămâne împreună într-un fel sau altul.”
El a subliniat că simte o responsabilitate reală de a ajuta la succesul primelor proiecte din cadrul Fondului de Film pentru Dislocare. „Cunosc mulți oameni care au cu adevărat nevoie de acest tip de platformă”, a subliniat Harawe. „Și știu cât de mult înseamnă povestirea pentru mulți oameni, în special pentru cei care trec prin multe și sunt dislocați, fie că sunt dislocați intern sau extern. Este o chestiune de supraviețuire pentru ei să împărtășească, pentru că acesta este cine suntem ca ființe umane. Așa supraviețuim. Mă simt cu adevărat privilegiat că am avut această oportunitate.”
Bineînțeles că avem nevoie de regizori sirieni și somalo-austrieci ca să ne spună despre migrație, când noi ne îngropăm în problemele noastre. 😒 Iar la noi se fac filme cu buget de mizerie, dar hei, ce contează?
Hai că poate iese ceva bun din discuțiile astea! 🎥🤞 Poate reușim să vedem o altă perspectivă asupra migrației, cine știe? Eu încă sper că lumea devine mai bună prin artă!