Recenzie „Carousel”: Chris Pine și Jenny Slate explorează dragostea și solitudinea într-o dramă intimă
Chris Pine și Jenny Slate oferă o interpretare remarcabilă în Carousel, o dramă de relație care abordează teme precum dragostea și singurătatea.
Rachel Lambert, regizoarea și scenarista filmului, reușește să creeze o poveste captivantă, dar întâmpină dificultăți în a se desprinde de o abordare prea complicată. Folosirea excesivă a unei coloane sonore opresive afectează în primele scene accesibilitatea personajelor, care par să fie blocate de stilul oblic al regizoarei.
Coloana sonoră, compusă de Dabney Morris, este menită să sugereze ritmul vieții, dar devine adesea o distragere. Metafora roților care se învârt este una comună, iar un film cu o asemenea complexitate merită o execuție mai rafinată.
În primele momente ale filmului, suntem introduși în viața lui Noah (Pine), un medic din Cleveland, și a fiicei sale adolescente, Maya (Abby Ryder Fortson). O scenă emoționantă se desfășoară când Noah o lasă pe Maya la școală, iar aceasta suferă un atac de panică după ce își dă seama că a uitat niște documente importante acasă.
Lambert sugerează rapid că Maya se confruntă cu anxietate și depresie, iar modul în care Noah interacționează cu ea, arătându-și sprijinul, dar evitând să abordeze direct problema, este profund emoționant.
Însă, abia în mijlocul filmului, în cadrul unei duologuri devastatoare între Noah și profesoara de liceu a lui Maya, Rebecca (Slate), filmul își găsește cu adevărat eleganța. Această scenă se desfășoară într-o bucătărie, dar este filmată în mare parte dintr-o cameră alăturată, oferind o senzație de intimitate și spontaneitate.
Noah și Rebecca au fost odată un cuplu, dar relația lor a avut un final amar când Rebecca a plecat din Cleveland pentru o carieră în politică, iar Noah a ales să rămână pentru a-și întemeia o familie. Când se reîntâlnesc la un târg de fermieri, pare că nu se cunosc deloc, dar chimia dintre ei este evidentă.
Noah, afectat de divorțul recent de mama lui Maya (Dagmara Domincyzk) și de pierderea mentorului său (Sam Waterston), se luptă să-și gestioneze emoțiile, mai ales că își concentrează atenția asupra fiicei sale.
Pe măsură ce Maya pleacă într-un program de studiu de vară la Stanford, Noah se prăbușește emoțional, ajungând să nu mai poată funcționa. Rebecca, de asemenea, are propriile dileme, inclusiv probleme familiale și îndoieli cu privire la cariera sa.
Deși dragostea dintre Noah și Rebecca este clară, ezitarea joacă un rol important în această dramă romantică. Lambert explorează în mod perceptiv emoțiile complexe care ne împiedică să ne asumăm riscuri în relații, dar filmul încurajează totodată deschiderea către dragoste și oportunități noi.
Ultima scenă, melancolică, dar frumoasă, reiterează tema speranței, fiind filmată dintr-o distanță detașată, în lumină difuză. Cinematografia, realizată de Dustin Lane pe peliculă de 35mm, adaugă o notă de intimitate filmului, accentuând detaliile vieții cotidiene care influențează modul în care oamenii comunică și se conectează.
Deși filmul are unele imperfecțiuni și necesită răbdare, acesta reușește să reziste prin interpretările sensibile ale lui Pine, Slate și Fortson, care aduc profunzime și nuanțe personajelor. Pine, în special, nu a mai transmis o asemenea adâncire emoțională de la Hell or High Water, în timp ce Slate își dezvăluie treptat dorințele ascunse, iar Fortson continuă să se dovedească a fi o actriță de excepție, alternând între momente de tristețe și forță.
Da, sigur… încă o dramă care ne va face să plângem pe la colțuri. 🤷♂️ Bineînțeles că Chris Pine și Jenny Slate sunt „superbi” în rolurile lor, dar noi tot rămânem cu sufletul greu aici. Iar ne luăm țeapă!
Nu se schimbă nimic în peisajul cinematografic românesc. Asta e România: promisiuni de filme profunde, dar în realitate doar drame care ne fac să simțim solitudinea mult prea acut. 😒 Poate ar trebui să investim mai mult în comedii.
Hai că poate iese ceva bun din filmul ăsta! 🎬 Eu încă sper că o poveste despre dragoste și solitudine va reuși să ne atingă inimile, chiar dacă suntem deja un pic cinici după atâtea filme mediocre. Să vedem ce o fi!