Recenzia filmului „Wicker”: Alexander Skarsgård, soțul ideal al Oliviei Colman într-o poveste captivantă
Un personaj straniu ajunge într-un oraș la fel de neobișnuit și îi învață pe localnicii cu mentalitate rigidă cum să trăiască și să iubească în noua poveste fantastică Wicker.
Deși filmul, realizat de Eleanor Wilson și Alex Huston Fischer, poate semăna cu „Chocolat”, acesta aduce o notă de originalitate, fiind totodată o revenire la stilul clasic într-un festival cunoscut pentru inovațiile sale.
Wicker ar fi putut să stârnească controverse în vremea filmului „Chocolat”, datorită discuțiilor sale frecvente despre sex, părți ale corpului, fluide și fetișuri. Bazat pe povestirea „The Wicker Husband” de Ursula Wills-Jones, filmul este destinat adulților, având o fantezie jucăușă ce riscă să devină excesiv de dulce, dar reușește să se mențină echilibrat. Temele dezamăgirilor și insecurităților din viața de adult sunt centrale, iar Wilson și Fischer le abordează cu o combinație câștigătoare de irreverență și compasiune.
Olivia Colman, cu fața și îmbrăcămintea murdare, interpretează o pescară solitară într-un sat rural, situat aparent în Anglia anilor 1600, deși nu este cu adevărat Anglia sau o perioadă specifică. Această lume fictivă are obiceiuri și norme proprii, incluzând un ritual de nuntă ce constă în a pune o țiglă metalică în jurul gâtului miresei și o tendință de a numi oamenii doar după profesia lor.
Elementul magic este esențial în povestea lui Wicker, unde pescarul cere unui olăritor retras (Peter Dinklage) să-i construiască un soț din materialul titular. Deși vecinii sunt surprinși de apariția acestui bărbat din bețe, acceptarea lui vine rapid, chiar dacă nu toți îl apreciază.
Problema principală a localnicilor cu acest bărbat este că este interpretat de Alexander Skarsgård, un adevărat „adonis” din rattan. Acest lucru îi face pe bărbații din sat să se simtă inconfortabil, iar soțiile lor, într-un mod total diferit. Bărbatul din rattan se dovedește a fi generos, amabil și un partener excelent, punând astfel în umbră ceilalți soți și perturbând ordinea socială patriarhală a comunității. Regele din sat, interpretat de Debicki, este poate cel mai deranjat de aceste evenimente, fiind scandalizat că fostul ei țap ispășitor a găsit un bărbat perfect.
Aspectul tranzacțional al existenței soțului din rattan și dragostea în devenire a pescarului pentru el afectează puțin romantismul filmului. Wilson și Fischer încearcă să estompeze această poveste de origine, cu olăritorul insistând că creația sa are voință proprie. Totuși, spectatorul poate să nu fie complet convins de acest lucru, având în vedere că el pare să fie programat să-i satisfacă toate nevoile pescarului.
În ciuda acestor aspecte, această uniune a neîmpliniților are un farmec aparte, în mare parte datorită chimiei dintre Skarsgård și Colman. Colman rezonează profund pe măsură ce pescarul își lasă deoparte independența și își încredințează inima altcuiva, conștientă de riscurile pe care le implică.
Ceea ce face filmul cu adevărat captivant este analiza impactului soțului din rattan asupra diverselor personaje din sat, de la cele mai vulgare până la cele fatale. Wicker se transformă într-un tratat social despre parteneriatele egale, încurajând soții, în orice epocă și orice loc, să fie atenți la nevoile soțiilor lor și să găsească bucurie în fericirea acestora. Această idee, deși nu foarte nouă, este prezentată cu umor picant pe parcursul filmului.
Filmarea beneficiază de o cinematografie atent realizată de Lol Crowley și un design de producție detaliat de Renátó Cseh. Fiecare actor din distribuție, inclusiv Marli Siu, Nabhaan Rizwan și, pentru un moment, Richard E. Grant, se aliniază bine cu ritmul și complexitatea limbajului filmului. Wilson și Fischer, care au realizat anterior filmul horror-comedy „Save Yourselves!”, demonstrează o stăpânire fermă a acestui ecosistem ciudat, menținând lucrurile în armonie fără a deveni rigide.
Deși finalul, în care se oferă o lecție, poate părea puțin prelungit, Wicker rămâne o plăcere caldă și uneori emoționantă, o peliculă plină de personalitate și cu o viziune umană asupra slăbiciunilor noastre. Filmul nu este însă deloc indulgent, având o notă mai aspră și mai nemiloasă decât s-ar putea aștepta cineva. Dar, poate, aceasta este o reflecție a prezentului nostru, în care mulți dintre semenii noștri par să se opună schimbării.
