Reacțiile suporterilor după debutul lui Adrian Șut, fost star al FCSB-ului
Adrian Șut a avut un debut solicitant la Al-Ain, fiind titular în meciul cu Al-Wahda, care s-a încheiat la egalitate.
După doar două săptămâni de la sosirea sa în Emirate, mijlocașul defensiv a intrat în teren și a jucat până în minutul 83, când a fost înlocuit cu marocanul Nassim Chadli. La momentul înlocuirii, tabela arăta 2-2, scorul final al partidei.
Șut, prima achiziție a celor de la Al-Ain în perioada de transferuri din ianuarie, a stârnit o veritabilă „furtună“ de comentarii după acest meci important. La o zi după confruntare, site-ul suporterilor „violeților” a inițiat un sondaj de opinie intitulat „Care sunt primele impresii cu care ați rămas după prestația lui Adrian Șut?”. Răspunsurile au variat, incluzând atât critici, cât și laude la adresa jucătorului român.
Majoritatea fanilor au fost profund dezamăgiți de prestația generală a echipei Al-Ain, dar au apreciat evoluția lui Șut în debutul său.
Iată câteva dintre cele mai interesante reacții ale suporterilor:
„Un fotbalist mediocru. N-are nicio calitate cu care să iasă în evidență. Pe postul ăsta (n.r. – mijlocaș defensiv), Traore e mult mai bun.”
„Un fotbalist inteligent. De câte ori colegii lui au căutat un om căruia să-i paseze, Șut a venit la primire. Allah să-l ajute, în continuare.”
„N-a fost deloc afectat de emoțiile debutului și a avut o viziune excelentă a jocului.”
„În mod cert, în timp, acest transfer va fi unul dintre cele mai bune făcute de Al-Ain!”
„Pentru primul lui meci, evoluția sa a fost dătătoare de speranță. Desigur, a comis și greșeli, dar a arătat stăpânire de sine și personalitate. De urmărit!”
„Foarte slab pe faza defensivă! Slab cu mingea la picior, slab rău de tot.”
„Un transfer bun, dar e clar că jucătorul are nevoie de timp și alte câteva meciuri. Are, totuși, potențialul de a deveni unul dintre cei mai buni jucători ai echipei.”
„La ce a arătat, mi-a adus aminte de Rădoi.”
Următorul meci pentru Adrian Șut va avea loc pe 27 ianuarie, când Al-Ain va întâlni Ittihad Kalba în campionat. În prezent, după 13 etape, podiumul este format din Al-Ain (31 de puncte), Shabab Al-Ahli (29 de puncte) și Al-Wahda (26 de puncte), având în vedere că echipa de pe locul 2 are un meci mai puțin disputat.

