Radu Oprea: „Cuvintele despre tăierile de posturi la stat au fost interpretate greșit”

R7Media
R7Media

Radu Oprea: „Cuvintele despre tăierile de posturi la stat au fost interpretate greșit”

Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a avut o nouă reacție după ce mai mulți lideri politici i-au cerut să demisioneze din funcție pentru că a comparat tăierile de posturi din instituții cu Auschwitz.

Oprea susține că declarațiile sale au fost interpretate greșit, afirmând: „Am rostit niște cuvinte care au fost interpretate greșit. Dacă ele au trezit prietenilor mei evrei din România, din Israel sau de oriunde din lume amintiri dureroase, îmi cer scuze. Departe de mine gândul de a compara o „reformă” (am pus ghilimele pentru că scopul unei reforme nu trebuie să fie acela de a tăia un număr de posturi, ci de a modela, transforma, schimba un mod de a face lucrurile cu unul mai bun, mai performant, mai eficient) cu cea mai mare crimă a umanității, Holocaustul, când au murit peste șase milioane de evrei.”

Acesta a avut și un atac la adresa liderului PNL Iași, Alexandru Muraru, care i-a cerut demisia, spunând: „Comparația nu îmi aparține și, repet, nu mi-a trecut prin gând așa ceva, ci este a unui nimeni din Iași. Dacă a făcut-o din neînțelegere sau cu scop manipulator este păcatul lui.”

Radu Oprea a explicat că scopul cuvintelor tari pe care le-a folosit, neofensator, este acela de a atrage atenția asupra altei idei: „Dacă dezumanizăm în discursul public folosind cifre și statistici, uitând că în spatele lor sunt ființe umane cu trăiri, dorințe, responsabilități, probleme personale, legături sociale din care derivă alte responsabilități, contracte de împrumuturi cu bănci și așa mai departe, riscul de a crea tensiuni sociale este foarte mare.”

Publicitate
Ad Image

Nu doar Alexandru Muraru i-a cerut să plece acasă, în urma declarațiilor sale. Cristian Seidler, purtător de cuvânt al USR, i-a cerut și el lui Radu Oprea să demisioneze, spunând că „arată dispreț față de victimele Holocaustului.”

Radu Oprea a comparat tăierile impuse de Executiv cu Auschwitz, afirmând: „Eu nu tai. Oamenii au fost numere doar la Auschwitz.”

Întrebat de ce a făcut o astfel de comparație, Oprea a răspuns: „De ce consideri că tăiatul este cel mai bun lucru? Dacă șeful tău te-ar considera doar un cost, demnitatea ta de ființă umană unde ar mai fi? Ai nevoie de respect la locul de muncă. Nu poți să pui doar eticheta că ești un bugetar, un borfaș și furi banii statului. Am această retorică, o spun întotdeauna, că nu suport mentalitatea de sclav.”

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *