Opiniile și recomandările specialiștilor referitoare la proiectul de lege „Lift pentru Viață” au fost integrate, vineri, în actul normativ, în cadrul unei întâlniri de lucru desfășurate la Senat, a informat senatorul PSD Robert Cazanciuc.
Proiectul „Lift pentru Viață”, destinat dotării cu lifturi a blocurilor de trei sau patru etaje construite înainte de 1990, inițiat de Robert Cazanciuc, a fost depus la Senat în decembrie 2025.
„M-am bucurat să văd cât de multă dedicare și determinare a fost din partea participanților – reprezentanți ai autorităților centrale sau locale, ai mediului academic sau ai corpurilor profesionale (ingineri topo, juriști, arhitecți, constructori și producători de ascensoare) – pentru a sprijini dezvoltarea și implementarea acestui proiect de anvergură. În cadrul discuțiilor de astăzi am analizat și integrat toate opiniile, recomandările și observațiile primite de la colaboratori în proiectul de lege aflat în dezbatere la Senat, armonizându-le cu amendamentele transmise de ministerele de resort implicate – Ministerul Dezvoltării, Ministerul Muncii, Ministerul Fondurilor Europene – pentru a consolida textul legii astfel încât aceasta să fie deplin funcțională, operațională și eficientă, fără a întâmpina pe parcursul derulării programului național diferite sincope”, a scris vineri Cazanciuc pe pagina sa de Facebook.
El a precizat că reuniunea grupului de lucru precede examinarea proiectului legislativ în cadrul unei sesiuni de dezbatere publică și în cadrul comisiilor de specialitate, ce urmează a avea loc în următoarea perioadă, pentru a pregăti votarea în plenul Senatului în cursul lunii martie.
Ce prevede proiectul pilot
Cadrul legal ce urmează a fi dezbătut și aprobat este conceput pentru derularea unui proiect-pilot vizând 100 de blocuri la nivel național, împărțite în fiecare județ, realizat prin intermediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
„Cele patru obiective majore sunt: redarea demnității și independenței persoanelor cu mobilitate redusă; sprijinirea familiilor și reducerea poverii fizice și emoționale, consolidarea unei societăți incluzive, solidare și moderne și dezvoltarea economică pe orizontală, nu doar pe verticală, prin crearea a mii de locuri de muncă”, a precizat Robert Cazanciuc în decembrie.
Proiectul-pilot va sta la baza demersurilor pentru ca, în exercițiul bugetar 2028 – 2034 al Uniunii Europene, să poată fi aprobată o linie de finanțare dedicată acestui program național, a explicat senatorul PSD.

