Portavionul Abraham Lincoln a ajuns în Orientul Mijlociu

R7Media
R7Media

Portavionul Abraham Lincoln și navele care îl însoțesc au ajuns în Orientul Mijlociu

Portavionul Abraham Lincoln, împreună cu navele însoțitoare, a ajuns în Orientul Mijlociu, conform anunțului făcut luni de armata americană, care își întărește prezența în regiune în contextul tensiunilor crescute cu Iranul.

Președintele american Donald Trump a anunțat săptămâna trecută că o „armadă” navală americană se îndreaptă spre zona Golfului și că Washingtonul supraveghează îndeaproape Iranul, unde guvernul a reprimat violent protestele la scară largă.

Liderul de la Casa Albă a amenințat în repetate rânduri că va ataca Iranul ca răspuns la această represiune, dar a părut să revină asupra acestei amenințări după ce a afirmat că Teheranul a suspendat execuțiile planificate ale unor protestatari.

Grupul naval, care s-a aflat până acum în Marea Chinei de Sud, este „desfășurat în prezent în Orientul Mijlociu pentru a promova securitatea și stabilitatea regională”, a declarat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) pe rețeaua X.

Publicitate
Ad Image

Chiar înainte de anunțul CENTCOM, guvernul iranian avertizase luni împotriva oricărei intervenții americane.

Răspunsul Iranului

”Sosirea unei astfel de nave de război nu va afecta hotărârea Iranului de a apăra națiunea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaid, într-o aparentă referire la portavion.

„Republica islamică Iran are încredere în propriile capacități”, a adăugat el.

Iranul și Israelul au purtat un război de 12 zile în iunie 2025, declanșat de un atac israelian fără precedent asupra instalațiilor militare și nucleare iraniene, precum și asupra unor zone populate. Statele Unite s-au alăturat ofensivei aliatului lor israelian, atacând trei situri nucleare.

Deja slăbit de acest război, Iranul a reprimat violent demonstrațiile recente, numărul morților apropiindu-se acum de 6.000, potrivit unei organizații pentru drepturile omului, care investighează alte mii de posibile decese.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *