Podul rutier dintre România și Ucraina peste râul Tisa va fi deschis curând
Noul pod transfrontalier dintre România și Ucraina peste râul Tisa ar putea fi deschis traficului rutier pe 15 iunie, a anunțat senatorul PNL Cristian Niculescu Ţâgârlaş.
„Deschiderea noului pod peste Tisa, de la Sighet, este estimată pentru data de 15 iunie anul acesta. Termenul a fost reconfirmat astăzi, la şedinţa organizată în cadrul Grupului parlamentar de prietenie dintre România şi Ucraina, unde am fost prezent”, a transmis Cristian Niculescu Ţâgârlaş pe pagina de Facebook.
Podul peste Tisa este o investiţie importantă de infrastructură pentru judeţul Maramureş, dar şi pentru relaţia dintre România şi Ucraina. „Obiectivul este ca până la toamnă circulaţia rutieră să fie extinsă şi la transportul de marfă”, a adăugat el.
Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu, ne-a informat că a avut deja o discuţie cu Ambasada Ucrainei în România pentru coordonarea etapelor administrative şi tehnice necesare deschiderii punctului de trecere care va conecta Sighetu Marmaţiei (România) cu Solotvino (Ucraina).
La întâlnire au participat şi Miroslav Petreţchi, deputat şi preşedintele Grupului parlamentar de prietenie România-Ucraina, Ionel Bogdan, preşedintele PNL Maramureş şi membru al grupului parlamentar de prietenie, Florin Pârvu, consulul României la Solotvino, iar din partea ucraineană Denis Maslov, care a prezidat şedinţa într-un mod impecabil, şi Mykola Stefanchuk, deputat al Radei Supreme”, a mai precizat Cristian Niculescu Ţâgârlaş.
Noul pod rutier dintre România şi Ucraina va conecta din punct de vedere economic şi social cele două state. „Podul peste Tisa este un proiect care va facilita circulaţia cetăţenilor ucraineni şi români şi va consolida legăturile economice şi sociale dintre cele două state”, a mai spus Cristian Niculescu Ţâgârlaş.


Da, sigur că se deschide! 🤦♂️ Iar ne luăm țeapă cu promisiuni și „mari realizări”. Oare cât o să dureze până când vom avea din nou nevoie de alt pod?
Păi, ce să zic… Asta e România, mereu la milimetru! 😒 Promisiuni goale și birocrație ca la carte. Nu se schimbă nimic în fond, așa că rămâne de văzut dacă chiar va fi utilizabil.
Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! 🚀 Eu încă sper că lucrurile se îmbunătățesc și oamenii vor putea circula mai ușor între țări. Să fim pozitivi!