Raluca Turcan anunță depunerea unui proiect de lege inițiat alături de Daniel Fenechiu, care vizează modificarea și completarea Legii Curții Constituționale.
Raluca Turcan a anunțat depunerea unui proiect de lege, împreună cu Daniel Fenechiu, care vizează modificarea și completarea Legii de organizare și funcționare a Curții Constituționale.
Potrivit deputatului liberal, măsurile propuse respectă pe deplin independența judecătorilor CCR și statutul acestora pe durata mandatului.
Raluca Turcan susține că, în ultimii ani, Curtea Constituțională „și-a pierdut din credibilitate” pe fondul suspiciunilor de conflict de interese, al amânărilor nejustificate și al absențelor repetate ale unor judecători, care ar fi dus inclusiv la boicotarea unor decizii importante.
Proiectul legislativ introduce obligația expresă a judecătorilor CCR de a participa la ședințele Plenului, eliminând posibilitatea boicotului. Totodată, sunt prevăzute sancțiuni financiare pentru absențele nemotivate, constând în diminuarea cu 10% a indemnizației brute pentru fiecare absență, fiind acceptate doar motive medicale, cazuri fortuite sau situații de forță majoră.
Inițiativa prevede, de asemenea, posibilitatea revocării judecătorilor CCR de către autoritatea care i-a numit – Parlamentul sau Președintele României – în situația în care aceștia se află în incompatibilitate, absentează nemotivat de cel puțin trei ori consecutiv de la lucrările Plenului sau nu își pot exercita funcția pentru o perioadă mai mare de 90 de zile.
Potrivit inițiatorilor, niciuna dintre măsurile propuse nu aduce atingere independenței judecătorilor Curții Constituționale și nici inamovibilității acestora pe durata mandatului, proiectul având ca scop introducerea unor standarde minime de conduită și responsabilitate într-una dintre cele mai importante instituții ale statului.
Raluca Turcan subliniază că proiectul poate fi completat în urma dezbaterii parlamentare și că este esențial pentru recâștigarea încrederii publice ca strategiile de boicot politic și tergiversare să nu mai fie tolerate în cadrul Curții Constituționale a României.
„Legea face un singur lucru: introduce standarde minime de conduită și responsabilitate într-una dintre cele mai importante instituții. Este important pentru încrederea românilor în instituții ca strategia boicotului politic și a tergiversării judecății să nu își mai găsească sălaș în Curtea Constituțională a României!”, a transmis Turcan, într-o postare pe Facebook.

