Peste 1.300 de persoane din Craiova și împrejurimi au rămas fără gaze după o avarie

R7Media
R7Media

Peste 1.300 de consumatori din municipiul Craiova și din mai multe localități limitrofe au rămas fără gaze naturale, după o avarie produsă joi seară la o conductă subterană.

Un număr de 1.316 consumatori din Craiova și din localitățile adiacente au fost afectați de o avarie la o conductă subterană, survenită joi seară.

Incidentul a fost înregistrat pe strada Romanescu Nicolae din Craiova, iar alimentarea cu gaze a fost sistată începând cu ora 19:07. În urma întreruperii neplanificate, sunt afectați aproximativ 1.316 clienți casnici și non-casnici din Craiova și din localitățile Balta Verde, Braniște, Gura Văii, Livezi, Podari și Rovine.

Compania anunță că echipele se află la fața locului pentru remedierea defectului și că reluarea alimentării este estimată pentru sâmbătă, 7 februarie, în jurul orei 18:00. Avaria a impus și măsuri de siguranță, iar 30 de persoane au fost evacuate din șase locuințe din zona afectată, iar polițiștii au deviat circulația rutieră.

Reprezentanții Distrigaz Sud Rețele le recomandă consumatorilor ca, după reluarea furnizării gazelor, dacă simt miros specific, să apeleze de urgență numerele dedicate și să aerisească încăperile, fără a acționa întrerupătoarele electrice sau aparatele electrocasnice. Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile monitorizează situația pentru a preveni alte incidente.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *