Săptămâna ar putea aduce clarificări importante pentru milioane de pensionari, în contextul în care indexarea pensiilor nu este încă sigură, iar autoritățile discută varianta acordării unor ajutoare financiare pentru cei mai vulnerabili.
În acest timp, PSD a pus pe masă un set de propuneri concrete, care ar urma să sprijine aproape trei milioane de seniori.
Potrivit informațiilor prezentate de Realitatea Plus, social-democrații propun trei tipuri de ajutoare, diferențiate în funcție de nivelul pensiei.
Sumele ar urma să fie acordate în două tranșe, în aprilie și decembrie 2026, astfel încât pensionarii să primească sprijin în perioadele cu cheltuieli ridicate. Impactul bugetar total al pachetului ar depăși 2,35 miliarde de lei.
Concret, pensionarii cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei ar primi 600 de lei, în două tranșe egale. Cei cu pensii între 1.501 și 2.000 de lei ar putea beneficia de 800 de lei, iar seniorii cu pensii sub 1.500 de lei ar urma să primească 1.000 de lei, tot în două tranșe. În total, aproape trei milioane de persoane ar intra în aceste categorii. Rămâne însă de văzut dacă Ministerul de Finanțe va confirma disponibilitatea fondurilor necesare.
