Părinții din anii ’60 și ’70 nu și-au răsfățat copiii în 11 moduri
Studiile realizate de Asociația Americană de Psihologie sugerează că un exemplu de parenting empatic, care disciplinează copiii în mod responsabil, îi ajută să devină adulți buni și altruști.
În contrast, standardele moderne de „parenting blând” permit copiilor să-și exprime emoțiile fără a implica introspecție sau disciplină, ceea ce poate duce la atitudini mai egoiste și răsfățate. Aceștia tind să aștepte ca părinții să le rezolve problemele și să-i protejeze de disconfort, în loc să fie încurajați să devină responsabili și independenți.
Părinții din anii ’60 și ’70 s-au abținut să-și răsfețe copiii în 11 moduri care îi fac pe cei tineri să devină mai puțin rezilienți.
1. Achiziționarea tuturor dorințelor
Părinții din trecut le ofereau copiilor ocazia de a învăța despre economisire și răbdare, în loc să le cumpere tot ce își doreau instantaneu. Copiii răsfățați nu învață să gestioneze dezamăgirile și emoțiile, iar la maturitate se simt îndreptățiți să obțină totul imediat.
2. Distragerea constantă a copiilor
O parte din independența și creativitatea copiilor din anii ’60 și ’70 a provenit din faptul că erau încurajați să se distreze singuri. Fără supraveghere constantă sau tehnologie, aceștia dezvoltau abilități socio-emoționale importante.
3. Evitarea discuțiilor dificile
Părinții care ascundeau conflictele de la domiciliu lăsau copiii nepregătiți pentru a gestiona propriile relații. Cei din anii ’60 și ’70 au învățat să rezolve conflictele prin observație și experiență, spre deosebire de copiii din prezent, care pot fugi de dificultăți.
4. Intervenția în problemele copiilor
Părinții din anii ’60 și ’70 le permiteau copiilor să rezolve singuri problemele, ceea ce le dezvolta abilități de comunicare și gestionare a emoțiilor. Intervenția excesivă din partea părinților moderni poate afecta dezvoltarea socio-emoțională a copiilor.
5. Negocierea așteptărilor și regulilor gospodărești
Copiii din trecut erau obligați să contribuie activ la treburile casnice, fără a negocia cu părinții. Aceștia învățau responsabilitatea și gestionarea disconfortului, ceea ce îi ajuta să devină adulți auto-suficienți.
6. Recompensarea fiecărei realizări
Părinții din anii ’60 și ’70 nu lăudau întotdeauna copiii pentru realizările minore, ceea ce îi învăța să-și caute singuri validarea. Această abordare ajută la dezvoltarea unei stime de sine sănătoase.
7. Înlocuirea imediată a lucrurilor
Neînlocuind imediat obiectele deteriorate, părinții din trecut învățau copiii să aprecieze ceea ce au și să acționeze cu mai multă responsabilitate.
8. Permisiunea de a renunța când lucrurile devin dificile
Părinții din anii ’60 și ’70 nu le permiteau copiilor să renunțe ușor la activități sau relații dificile, învățându-i astfel să facă față adversităților.
9. Protejarea de neplăceri minore
Părinții care nu interveneau în fața dificultăților mici îi ajutau pe copii să învețe să gestioneze provocările vieții.
10. Tolerarea scuzelor
Copiii care făceau constant scuze nu învățau să-și asume responsabilitatea. Părinții din trecut așteptau de la copii să facă alegeri bune, chiar și în absența lor.
11. Programarea fiecărei ore
Părinții moderni, prin suprasolicitarea programului copiilor, le limitează independența și timpul pentru joacă necontrolată, necesar pentru dezvoltarea lor.
Da, sigur că părinții din anii ’60 și ’70 erau mai severi! 🤔 Bineînțeles că noi nu am avut nimic, dar acum trebuie să ne adaptăm la vremurile astea de răsfăț. Iar ne luăm țeapă cu articolele astea despre parenting!
Nu se schimbă nimic în România asta… Părinți care nu-și răsfață copiii? Asta e o glumă bună! Suntem de râs cu toții, iar sistemul continuă să facă aceleași greșeli. Sincer, mă așteptam la ceva mai constructiv.
Hai că poate iese ceva bun din toate acestea! 😊 Cred că fiecare generație are stilul ei de educație și e important să învățăm unii de la alții. Eu încă sper că viitorul va fi mai luminos pentru copii!