Pancu, după meciul Farul – CFR Cluj: „Se putea da un penalty”
În urma acestei victorii, a zecea consecutivă în Superliga, CFR Cluj și-a asigurat prezența în play-off.
Daniel Pancu, care a acuzat o stare de rău și nu a participat la interviurile de după joc, crede acum că ardelenii sunt favoriți la obținerea locului 2. „Credeți-mă, CFR ar fi retrogradat. Acum e favorită la locul 2”, a spus Pancu.
La o zi după meci, Pancu a explicat și reacția nervoasă avută la adresa lui Cristian Panin, team managerul de la CFR, care încerca să îl calmeze pe antrenor. „Cred că am fost și răcit, m-a durut foarte rău capul. Am tremurat cam tot meciul. Panin nu trebuia să pună pe mine. E prietenul meu, dar nu suport ca cineva să pună mâna pe mine. Eu nu pun mâna pe nimeni.”
„A fost o ambiție personală să demonstrez că acești jucători au valoare. Sunt foarte mulțumit și lucrul de care sunt cel mai mândru e relația cu jucătorii, care e cea mai importantă pentru un antrenor. Am schimbat modul de a vedea fotbalul. Foarte multe goluri sunt lucrate, iar echipa are încredere. Toată cultura clubului și mentalitatea de echipă învingătoare au făcut posibil miracolul ăsta”, a adăugat Pancu.
„Credeți-mă, echipa asta retrograda! Vă spun sincer, asta a fost ce am găsit eu acolo. O echipă care ar fi retrogradat! Metaloglobus era mult peste noi ca relații de joc. Acum, CFR e favorită la locul 2 în Superligă.”
Calificarea în play-off nu a fost niciodată un obiectiv. E ceva extra ce am reușit. „În loc de câștigat play-out-ul și de jucat barajul pentru Europa, acum trebuie să terminăm în primele 4 pentru a juca baraj sau direct în cupele europene”, a spus Pancu.
Partida de la Ovidiu a fost marcată de numeroasele discuții legate de arbitraj. Specialiștii consideră că Farul ar fi trebuit să primească două penalty-uri în repriza secundă, după duelurile Matei Ilie – Gustavo (minutul 69) și Marian Huja – Iustin Doicaru (minutul 90+2). Pancu este de acord parțial, spunând că Farul putea primi un penalty, dar a subliniat superioritatea echipei sale.
„Într-adevăr, a fost și faza de la Sibiu, din final, și faza de aseară. Nu poți să spui că la Matei Ilie e fază de penalty. La cealaltă, da, se poate da penalty. Nu se știe dacă era ofsaid. Lumea spune că e ofsaid. Într-adevăr, se poate da sau nu.”
Ce pot eu să vă spun ca antrenor e că Hermannstadt a avut o singură ocazie cu noi, în minutul 90+3, o bară. Iar la Farul, în deplasare, contra unei echipe care marcase atât de multe goluri și avea atât de multe ocazii pe meci, portarul nostru Popa nu a făcut niciun plonjon. Popa nu a făcut niciun plonjon, nu e murdar. A fost doar golul, singurul șut pe poartă!”, a mai spus Pancu.

