Oficialul clubului confirmă oferta pentru omul care a trimis FCSB în play-out

R7Media
R7Media

Oferta pentru antrenorul care a trimis FCSB în play-out, confirmată de oficialii clubului

Antrenorul în vârstă de 51 de ani traversează o perioadă excelentă în carieră.

După ce a salvat-o pe FC Botoșani de la retrogradare și a readus-o pe FC Argeș în prima ligă, acesta a reușit o nouă performanță notabilă în actuala stagiune. Formația piteșteană a încheiat sezonul pe locul șase, obținând calificarea în faza finală a competiției și lăsând-o în afara play-off-ului pe FCSB.

Evoluțiile echipei din Trivale au atras atenția cluburilor din străinătate. Presa sportivă a aflat recent că Genk, grupare cu patru titluri de campioană și cinci Cupe ale Belgiei în palmares, este interesată de serviciile lui Andone începând din stagiunea viitoare.

Președintele celor de la FC Argeș a recunoscut interesul belgienilor și a menționat că nu îi va bloca plecarea antrenorului dacă acesta va alege să dea curs ofertei din motive financiare. „Vă dați seama că ne dorim să continuăm cu Bogdan Andone și de la vară, mai ales că are contract cu noi, dar în acest moment nu sunt sigur că acest lucru se va și întâmpla. Nu vă pot confirma numele echipei de care îmi spuneți, dar este adevărat că el este dorit de o echipă foarte bună din Belgia. Bogdan a fost foarte corect cu mine și mi-a comunicat acest lucru. Dacă el își dorește să plece la vară, atunci noi nu ne vom opune, pentru că el ne-a ajutat pe noi foarte mult să obținem rezultate extraordinar de bune. Iar, omenește, nici nu ne putem opune ca el să meargă într-un loc unde financiar ar putea să câștige foarte bine și mult mai mult decât la FC Argeș. Ăsta e cursul vieții. Bogdan Andone merită o asemenea ofertă, deoarece el este un antrenor foarte bun. Însă, vom vedea la sfârșitul sezonului regular ce decizie va lua Bogdan. Noi trebuie să ne concentrăm acum doar pe meciurile viitoare și nimic mai mult”, a transmis Dani Coman.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *