O pasăre protejată a fost salvată de polițiștii din București după ce a căzut în zbor

R7Media
R7Media

Polițiștii din București au salvat o pasăre protejată, căzută în zbor

Polițiștii locali ai Capitalei au salvat marți o pasăre care face parte dintr-o specie protejată – un corcodel mare -, căzută în zăpadă, în curtea unei instituții de pe Șoseaua Olteniței.

Se estimează că pasărea a căzut din cauza epuizării sau a condițiilor meteo. Aceasta se va întoarce în sălbăticie după ce va primi tratament. Reprezentanții Poliției Locale apreciază că pasărea a zburat probabil din Delta Văcărești, aflată în apropiere.

„Deși este o pasăre spectaculoasă, corcodelul are o particularitate: picioarele sale sunt poziționate mult spre spatele corpului, perfect adaptate pentru înot, inutile însă pentru elanul necesar decolării de la sol. Penajul colorat în formă de evantai de pe cap cu siguranță l-a scos în evidență pentru personalul de întreținere care a găsit superba pasăre. Odată ajuns pe zăpadă, micul «maratonist» al apelor a rămas captiv, fără nicio șansă de a-și relua zborul de unul singur”, a scris Poliția Locală a Municipiului București marți, într-un mesaj pe Facebook.

Un angajat de la Poliția Animalelor a înfășurat pasărea într-un prosop, pentru a-i diminua stresul și a așezat-o într-o cușcă specială, cu care a transportat-o la Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice. Pasărea a fost preluată de un medic veterinar specializat în tratarea faunei sălbatice.

Publicitate
Ad Image

„Primele verificări medicale nu au arătat fracturi sau leziuni la nivelul aripilor ori al membrelor! Deși probabil a căzut din cauza epuizării sau a condițiilor meteo, acum se află sub supravegherea specialiștilor veterinari. Ulterior, aceștia vor elibera pasărea în natură”, se mai arată în postare.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *