Nicușor Dan: „Pentru prosperitate, competența este esențială. Justiția din România nu o demonstrează”

R7Media
R7Media

Nicușor Dan: „Pentru prosperitate, competența este esențială. Justiția din România nu o demonstrează”

Nicușor Dan a lansat critici la adresa justiției, în cadrul unei intervenții susținute sâmbătă la Colegiul Național „Unirea” din Focșani, de Ziua Unirii Principatelor.

Șeful statului a vorbit despre nevoia de competență și excelență în societate și a subliniat că justiția nu ține încă pasul cu evoluția economică. „Societatea noastră a făcut progrese după 1989. Economia românească, cu toate dezechilibrele ei, totuși valorizează cunoașterea. În anii 1990 era evident că dacă ești patron de butic, se putea înțelege că dacă ești patron de butic ești mai valabil social decât inginer într-o fabrică din industria auto. Economia românească de azi dovedește că nu e chiar așa. Pentru prosperitate este nevoie de o anumită competență. Justiția din România nu o prea dovedește încă, asta e una din cauzele pentru care merită să luptăm,” a declarat Nicușor Dan, la Focșani.

Președintele Nicușor Dan a mers sâmbătă, de Ziua Unirii Principatelor, la Focșani, unde le-a vorbit elevilor de la Colegiul Național „Unirea” și a participat la ceremonia din Piața Unirii. Președintele va merge și la Iași, unde va participa la manifestări organizate cu ocazia evenimentului. Premierul Ilie Bolojan a participat la ceremonia organizată la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din București.

Distribuie acest articol
2 comentarii
  • Da, sigur că justiția din România e pe calea cea bună… 😂 Iar ne luăm țeapă cu promisiuni deșarte! Asta e România, frate!

  • Nu știu ce să zic, Nicușor are dreptate într-o mare măsură. Poate că dacă s-ar concentra mai mult pe competență și mai puțin pe „numele” oamenilor în sistem, am putea ajunge undeva. Hai că poate iese ceva! 🤞.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *