Nicușor Dan transmite condoleanțe după accidentul feroviar din Spania
Președintele Nicușor Dan a transmis, luni, un mesaj de condoleanțe după tragicul accident feroviar din Spania în care au murit zeci de persoane.
Ministerul Afacerilor Externe a precizat că, până în prezent, niciun cetățean român nu a solicitat asistență consulară în urma accidentului feroviar produs în regiunea Córdoba, iar Consulatul General al României la Sevilla monitorizează situația și rămâne pregătit să intervină dacă va fi nevoie.
ACTUALIZARE 10.31 MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Sevilla, s-a autosesizat în urma producerii unui accident feroviar în regiunea Córdoba și a întreprins demersuri în regim de urgență pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații oficiale cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, potrivit comunicatului de presă al instituției. MAE precizează că, din informațiile furnizate de autoritățile spaniole, procedurile de descarcerare și ancheta sunt în curs de desfășurare, oferirea de informații legate de victime nefiind posibilă la acest moment.
La nivelul Consulatului General al României la Sevilla nu au fost primite solicitări de asistență consulară urmare a acestui incident. Reprezentanții oficiului consular mențin situația în atenție, fiind în legătură permanentă cu autoritățile competente și sunt pregătiți să acorde asistență consulară dacă situația va impune.
Ministerul Afacerilor Externe informează că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Sevilla: +34 954 233 243; +34 954 230 947; +34 954 624 053, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de operatorii Call Center în regim de permanență. MAE amintește că cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Consulatului General al României la Sevilla: +34 648 212 169.
„Am fost profund întristat de tragicul accident feroviar care a curmat atâtea vieți în Spania. Le doresc tuturor celor răniți o recuperare completă. Gândurile și rugăciunile mele sunt alături de familiile victimelor și de cei dragi în aceste momente dificile. Îmi exprim cele mai sincere condoleanțe Majestății Sale Regelui și poporului spaniol”, a scris Nicușor Dan, luni pe rețeaua X.
„Până la acest moment nu sunt informații despre victime și nu avem solicitări consulare. Dar situația este complicată la fața locului cu operațiunile încă în desfășurare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țarnea.
Cel puțin 39 de persoane au murit, dintre care unul chiar mecanicul de locomotivă, 170 au fost răniți ușor, 73 de persoane sunt spitalizate și 24 sunt rănite grav după ce două trenuri de mare viteză au deraiat în municipiul Adamuz (Córdoba, sudul Spaniei), au declarat pentru EFE surse din Garda Civilă și din Serviciul Regional de Urgență. Premierul Pedro Sanchez și-a anulat agenda de luni ca urmare a tragediei, iar Casa Regală a transmis un mesaj.

