Negocieri între SUA și Iran pe tema programului nuclear, cu implicarea indirectă a lui Donald Trump
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că va fi implicat „indirect” în negocierile de mare importanță dintre Iran și SUA privind programul nuclear al Teheranului, programate pentru marți la Geneva, adăugând că, în opinia sa, Teheranul dorește să încheie un acord.
„Voi fi implicat în aceste negocieri, indirect. Și vor fi foarte importante”, a declarat Trump reporterilor aflați la bordul avionului Air Force One.
Tensiunile sunt în creștere înaintea negocierilor, SUA trimițând un al doilea portavion în Orientul Mijlociu.
Armata americană se pregătește pentru posibilitatea unei campanii militare susținute în cazul în care negocierile nu vor avea succes, au declarat oficiali americani pentru Reuters. Întrebat despre perspectivele unui acord, Trump a spus că Iranul a adoptat de mult timp o poziție dură în negocieri, dar a învățat consecințele acestei abordări vara trecută, când SUA au bombardat instalațiile nucleare iraniene.
Trump a sugerat că Teheranul este motivat să negocieze de această dată.
„Nu cred că vor să suporte consecințele unui eșec al negocierilor”, a declarat Trump.
Înainte de atacurile americane din iunie, negocierile nucleare dintre SUA și Iran se aflau într-un impas din cauza cererii Washingtonului ca Teheranul să renunțe la îmbogățirea uraniului pe teritoriul său, pe care SUA o consideră o cale către arma nucleară iraniană.
„Am fi putut ajunge la un acord în loc să trimitem avioanele B-2 pentru a le distruge potențialul nuclear. Și a trebuit să trimitem avioanele B-2”, a spus Trump, referindu-se la bombardierele stealth americane cu aripi de liliac care au efectuat bombardamentele. „Sper că vor fi mai rezonabili.”
Declarațiile contrastează cu cele făcute vineri de președintele SUA, când a salutat posibilitatea unei schimbări de regim în Iran și a deplâns deceniile de negocieri eşuate.
Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araqchi, s-a întâlnit luni cu șeful agenției nucleare a ONU, afirmând într-o postare pe X că se află la Geneva pentru a „ajunge la un acord corect și echitabil”.
„Ceea ce nu este pe masa negocierilor: supunerea în fața amenințărilor”, a declarat Araqchi.

