Moșii de iarnă 2026: Pregătirile pentru pomană în Sâmbăta Morților

R7Media
R7Media

Moșii de iarnă sau Sâmbăta Morților este o zi cu o însemnătate aparte pentru creștinii ortodocși, cu o mulțime de tradiții bisericești, dar și obiceiuri populare.

Sâmbăta, 14 februarie 2026, Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuți la cele veșnice.

Această sâmbătă este cunoscută în popor sub denumirea Moșii de iarnă.

Potrivit Creștinortodox, în toate bisericile se va săvârși Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei plecați în lumea veșniciei.

Cuvântul „parastas” înseamnă „a mijloci pentru cineva” și este o rugăciune de mijlocire pentru cei adormiți. „Moșii” înseamnă neamul din care ne tragem, toți cei dragi ai noștri, mutați la Domnul.

Publicitate
Ad Image

Pentru slujba de pomenire a morților se pregătește o colivă. Ea este obținută din grâu fiert, îndulcit cu miere sau zahăr și simbolizează trupul celui mort.

Mântuitorul ne-a descoperit că după cum bobul de grâu, ca să încolțească și să aducă roada, trebuie să se îngroape mai întâi în pământ și apoi să putrezească, tot așa și trupul omenesc mai întâi se îngroapă și putrezește, pentru ca să învieze apoi întru nestricaciune.

Biserica Ortodoxă a consacrat pentru pomenirea generală a morților o zi liturgică pe săptămână, și anume sâmbăta. S-a rânduit că sâmbăta să se facă pomenire pentru cei adormiți pentru că aceasta este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad spre eliberarea drepților răposați.

De Moșii de iarnă sau Sâmbăta Morților, creștinii fac parastase și dau de pomană pentru cei răposați.

  • Tradiția spune că se duc la biserică, pentru a fi slujite de preoți, colivă, colac, o sticlă cu vin, pomelnicul în care se trec numele celor plecați la Domnul și lumânări.
  • Pentru pomenirea morților se mai pot duce, în funcție de posibilități, pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere și alte fructe.
    Întotdeauna, când se dă un vas cu mâncare de pomană se aprinde lumânarea, lumina ei reprezentând sufletul celor adormiți care așteaptă pe lumea cealaltă, în lumina lui Dumnezeu.
  • În această zi, se aprind lumânări la mormintele rudelor trecute în neființă, pentru a încălzi sufletele celor decedați.
  • În Muntenia încă se mai păstrează obiceiul ca, lângă colivă, la pomeni să se pună și un bănuț care să fie dat celui mai sărman om din sat, pentru a aduce spor atât celui ce a dat, cât și celui care a primit.
  • În Bucovina, pachetele pentru pomană conțin obligatoriu plăcinte cu brânză și se împart familiilor necăjite, care au mulți copii.
Distribuie acest articol
3 comentarii
  • Bineînțeles că ne pregătim pentru pomana asta, iar acum e momentul ideal să plătim o mică avere pe colivă. 😅 Așa e la noi, mereu cu cheltuieli de Crăciun până în februarie!

  • Mie mi se pare că nu se schimbă nimic în România asta. Întotdeauna discutăm despre tradiții, dar dacă ar fi vorba de un ajutor real din partea statului… ei bine, asta e doar un vis frumos! 🤷‍♂️.

  • Hai că poate iese ceva bun din toată povestea asta! Eu încă sper că vom reuși să păstrăm tradițiile vii și să ne aducem aminte de cei dragi cum trebuie. 🕯️.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *