Miruță critică PSD: Bugetul va fi mai corect prin meritocrație, nu prin pile

R7Media
R7Media

Miruță critică PSD: Bugetul va fi mai corect prin meritocrație, nu prin pile

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a transmis, marți seară, un mesaj pe tema bugetului pentru 2026, „un buget echilibrat, onest și realist, în limitele a ceea ce ne putem permite”.

El a mulțumit tuturor celor care, deși sunt nemulțumiți de măsurile care s-au luat până acum, au înțeles cât de complicat este momentul bugetar pe care îl traversează România. „Vom reuși pe deplin doar după ce vom înlocui combinațiile cu normalitatea, atârnătorii cu oameni bine pregătiți, pilele cu meritocrația”, a transmis ministrul USR pe Facebook.

„Suntem, în sfârșit, pe un drum mult mai corect pentru bugetul țării noastre. Cifrele nu mint, nu dezinformează, nu îi ceartă pe cei care au huzurit iresponsabil în trecut cu banii publici ai României până s-a ajuns la os”, a scris, marți seară, pe Facebook, ministrul Apărării, Radu Miruță.

Potrivit acestuia, „după o jumătate de an de decizii necesare pentru a mai rămâne în picioare țara asta, când s-a tras linie la final de an, estimarea Ministerului de Finanțe este că deficitul bugetar este mai mic cu 15 miliarde decât ne așteptam”.

Publicitate
Ad Image

Miruță apreciază că „economie încât să mai rămâi funcțional ca țară faci cu munca și cartea învățată, nu cu declarații lăutărești care sub titlu nu mai ascund nimic”, atac direct la PSD, care s-a referit la premierul Ilie Bolojan ca la un „lăutar” care ar trebui schimbat pentru că nu respectă playlistul – adică programul de guvernare.

„Vă mulțumesc tuturor celor care, în ultimele șase luni, ați înțeles cât de complicat este momentul bugetar pe care îl traversăm, că ați înțeles că țara nu este pe deplin funcțională și că până își adună taxe nerecuperate și taie cheltuieli absurde, până îi pune la colțul corect pe cei vizibil corupți, tot sudoarea voastră a fost prima scăpare. Da, ordinea operațiilor trebuie schimbată și vom reuși pe deplin doar după ce vom înlocui combinațiile cu normalitatea, atârnătorii cu oameni bine pregătiți, pilele cu meritocrația”, a adăugat Miruță.

Acesta s-a adresat angajaților, antreprenorilor, pensionarilor, studenților, părinților, bunicilor, „cetățeni responsabili” care, deși nu le-a fost ușor, și-au făcut datoria față de stat.

„Doar împreună am reușit să trecem un hop important. Un stat corect va întoarce beneficii pentru oameni de îndată ce se va pune pe picioare. Acum doar a ieșit din spital și analizele arată mai bine. Cu sprijinul vostru și cu munca susținută a colegilor mei din Guvern, din toate ministerele, încheiem anul cu o veste bună și cu o luminiță din ce în ce mai vizibilă din a doua jumătate a acestui an”, crede ministrul Apărării.

Acesta afirmă că este conștient că România nu a trecut complet de perioada grea. „Facem tot ce ține de noi ca în 2026 România să aibă un buget echilibrat, onest și realist, în limitele a ceea ce ne putem permite. Și mai e ceva: în paralel cu efortul de a ajusta cheltuielile statului, lucrăm la creștere economică reală. La cum putem face România mai puternică, nu doar mai prudentă. La Ministerul Apărării Naționale, alături de colegii mei din toate structurile, lucrez zilnic pentru a corecta ce e de corectat, pentru a investi cu cap și pentru a construi un 2026 mai bun pentru toți”, a mai transmis Radu Miruță.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *