Miros de gaz într-un bloc din Drăgășani. Două persoane au avut atacuri de panică

R7Media
R7Media

Miros de gaz în Drăgășani. Două persoane au suferit atacuri de panică

Panică a cuprins un bloc din municipiul Drăgășani, unde echipaje de pompieri au intervenit joi seară, după ce a fost raportat un miros puternic de gaz.

Măsurătorile efectuate de echipa de specialiști au relevat scurgeri de gaz la centrala dintr-un apartament, dar și la contoarele de gaz de pe scara respectivă. Ca urmare, furnizarea gazului a fost oprită.

„Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, ca urmare a mirosului suspect de gaze, provenit dintr-un apartament situat în municipiul Drăgășani, strada Dr. Dumitru Bagdasar. S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentelor de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Drăgășani cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN și o ambulanță SMURD. A fost anunțat Distrigaz”, a transmis ISU Vâlcea.

În urma măsurătorilor efectuate de echipa Distrigaz, s-au constatat scăpări de gaz la nivelul centralei termice din apartament.

Publicitate
Ad Image

Echipajul SMURD a asistat medical 2 persoane de sex feminin, care prezentau simptomele atacului de panică, ulterior acestea refuzând transportul la spital.

Potrivit lor, s-au executat măsurători pe casa scării blocului.

„În urma măsurătorilor la fiecare contor de gaz de pe casa scării s-au constatat scăpări de gaze minore. Distrigaz a sigilat contoarele de gaz, după oprirea gazului. Nu s-a impus evacuarea locatarilor”, au mai precizat pompierii.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *