Ministrul german de Externe avertizează: „Rusia, cea mai mare amenințare pentru Europa”
Oficialul a subliniat că dezbaterile din interiorul NATO nu trebuie să abată atenția de la situația gravă din Ucraina, unde atacurile asupra infrastructurii civile au lăsat un milion de oameni fără electricitate și sute de mii fără căldură, în plină iarnă.
Șeful diplomației germane a insistat că Europa trebuie să fie prezentă la masa negocierilor în orice discuție privind securitatea continentală.
El a avertizat că unitatea europeană este esențială, într-un moment în care Rusia ar încerca să exploateze orice fisură în interiorul NATO sau al Uniunii Europene. În același timp, ministrul a evidențiat importanța strategică a regiunii baltice, aflată sub presiunea amenințărilor hibride rusești. Oficialul german a lăudat și rolul Suediei, mai ales după aderarea la NATO, subliniind investițiile acesteia în apărare și contribuția la securitatea nordului Europei.
În privința negocierilor recente dintre Rusia, Ucraina și SUA, ministrul a criticat „obstinația” Moscovei în privința revendicărilor teritoriale, afirmând că nu există semne reale că Rusia ar fi dispusă să accepte o pace durabilă.

