Ministrul Economiei discută cu Autoritatea pentru Digitalizare despre problemele ghișeului.ro

R7Media
R7Media

Ministrul Economiei discută cu Autoritatea pentru Digitalizare despre problemele ghișeul.ro

Ministrul Economiei, Irinel Darău, a afirmat, marți seară, că există probleme reale cu funcționarea ghișeul.ro în aceste zile, președintele Autorității pentru Digitalizarea României fiind convocat la minister pentru discuții pe această temă.

Darău a precizat că se impun mai multe discuții pe tema digitalizării, aceasta fiind o necesitate în România și apreciază că „a trecut vremea cheltuirii de bani mulți pentru aplicații care nu funcționează.”

„Există probleme reale cu funcționarea ghișeul.ro în aceste zile. Suntem în contact direct cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, care e în subordinea Ministerului. Au în responsabilitate să corecteze aceste probleme în timp real”, a transmis, marți seară, într-un mesaj pe Facebook, ministrul Economiei.

Irinel Darău a precizat că subsecretarul de stat care are în sarcină digitalizarea monitorizează în timp real situația. „Cel mai important, luni, la prima oră, președintele ADR este convocat la minister după ce se întoarce din concediu pentru a explica ce nu a funcționat, de ce nu a funcționat și care este soluția pe termen mediu și lung”, a mai transmis Darău.

Publicitate
Ad Image

Ministrul a subliniat că digitalizarea reală, eficientă, înseamnă servicii publice ușor accesibile, care funcționează 100% din timp. „A trecut vremea amânărilor de ani de zile, a trecut vremea cheltuirii de bani mulți pentru aplicații care nu funcționează. Digitalizarea este o prioritate pentru mine, astfel încât să avem ceea ce ne dorim, o digitalizare reală, integrată, ușor de folosit a serviciilor publice”, a explicat ministrul.

Autoritatea pentru Digitalizarea României a anunțat, luni, întreruperi ale serviciilor furnizate de platforma ghișeul.ro, precizând că unele localități nu și-au actualizat încă taxele și impozitele sau nu și-au configurat tipurile de plăți disponibile pentru anul în curs, ceea ce a impus sistarea posibilității de a efectua plăți.

Ghișeul.ro este aplicația națională care cuprinde peste 1.600 de instituții publice și permite efectuarea a peste 400 de tipuri de plăți sigur, rapid și accesibil.

Premierul Ilie Bolojan a declarat recent că, de la 1 ianuarie, impozitele au crescut pentru toate persoanele fizice, iar acest lucru reprezintă contribuția proprietarilor de case și apartamente la bugetul local. Bolojan a recunoscut că personal nu are instalată aplicația ghișeul.ro.

Numeroase persoane s-au grăbit să își plătească impozitele din primele zile ale anului, în condițiile în care astfel beneficiază și de unele facilități.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *