Ministrul Cseke Attila: Un sfert dintre primării nu vor concedia angajați
Un sfert dintre administrațiile publice locale nu vor trebui să concedieze niciun angajat, conform măsurilor prevăzute în pachetul de reforme pentru acest sector, a declarat, marți, la Botoșani, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.
Potrivit acestuia, această situație este regăsită la autoritățile locale „care și-au gestionat eficient resursa umană și organigrama nu este plină”, transmite Agerpres.
„Din acest sistem pe care noi îl propunem în pachetul de administrație, o pătrime din UAT-uri nu vor trebui să își reducă niciun post ocupat. Înseamnă că se poate și altfel, înseamnă că sunt instituții, autorități locale, primării care și-au gestionat eficient resursa umană și organigrama nu este plină. Acolo unde organigrama este plină sau aproape de a fi complet ocupată, acolo sigur vor trebui făcute reorganizări, în sensul în care se reduc și posturi ocupate. Este un sistem corect gândit de către coaliție, de către Guvern, pentru că statul trebuie să își reducă cheltuielile”, a afirmat Cseke Attila.
Ministrul Dezvoltării a inaugurat, marți, prima creșă construită în municipiul Botoșani după 1990. La eveniment au participat primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, precum și prefectul Raluca Curelariu.

