Marius Șumudică a avut o reacție puternică în Arabia Saudită

R7Media
R7Media

Marius Șumudică a reacționat vehement în Arabia Saudită

Al Okhdood, echipa pregătită de Marius Șumudică, a remizat cu Neom SC, scor 1-1, în etapa a 20-a din campionatul Arabiei Saudite.

Gazdele au început perfect partida și au deschis scorul rapid, în minutul 4, prin Narey, la prima acțiune periculoasă. În minutul 83, oaspeții au primit penalty, iar Lacazette a transformat fără emoții, stabilind scorul final, 1-1. Asiri, jucătorul care a provocat lovitura de pedeapsă, a fost eliminat în prelungiri, după al doilea cartonaș galben.

Marius Șumudică a țipat cât l-au ținut plămânii: „Finish!” Momentul mult așteptat a venit în minutul 90+8, după ce arbitrul a arătat 9 minute de prelungire. Șumudică a avut o adevărată criză de nervi, a izbucnit la marginea terenului și a strigat repetat „finish, finish!”. Și nu s-a oprit aici. Tehnicianul a continuat cu reproșuri legate de penalty și cartonașe, pe un ton cât se poate de nervos.

În urma acestui rezultat, Al Okhdood rămâne pe locul 17, cu 10 puncte după 19 etape, la doar două lungimi de primul loc salvator. Pentru Șumudică, acesta a fost al doilea egal în cele șapte meciuri de la revenirea în Arabia Saudită. Pentru trupa românului urmează duelul de pe teren propriu cu Al-Hilal, liderul campionatului, programat joi, 5 februarie, nu mai devreme de ora 19:30.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *