Apelul formulat de lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, împotriva condamnării sale în cazul angajării fictive de asistenți parlamentari plătiți din fondurile Parlamentului European, începe marți la Paris.
Alături de Le Pen sunt judecați alți 11 inculpați și partidul său, Rassemblement National (RN), succesorul fostului Front Național. Pentru politiciana franceză, procesul are o miză crucială, întrucât decizia instanței de apel ar putea să-i afecteze o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale din 2027.
Audierea este programată să înceapă la ora 13:30, la Palatul de Justiție din Paris, iar procedura se va întinde până la 11 februarie, o hotărâre fiind așteptată în cursul verii.
Procurorii acuză că Marine Le Pen și formațiunea sa au deturnat fonduri europene, folosind banii destinați remunerării asistenților parlamentari pentru a plăti, în realitate, personal al partidului. Le Pen neagă acuzațiile și susține că este nevinovată.
„Sper să îi pot convinge pe magistrați că sunt nevinovată”, a declarat luni lidera RN, în marja unei conferințe de presă susținute de președintele partidului, Jordan Bardella, precizând că doar verdictul de apel îi va defini viitorul politic.
În martie 2025, Marine Le Pen a fost condamnată în primă instanță la patru ani de închisoare, dintre care doi cu executare, perioadă în care ar fi trebuit să fie supravegheată cu ajutorul unei brățări electronice, precum și la o amendă de 100.000 de euro. Instanța a dispus totodată ineligibilitatea sa pentru o perioadă de cinci ani, aplicabilă imediat.
Tribunalul, care și-a anunțat verdictul în absența sa după ce Le Pen a părăsit sala de audieri, a subliniat „rolul central” al acesteia în sistemul de deturnare a fondurilor europene, invocând o „tulburare gravă a ordinii publice și a funcționării democratice”.
Prejudiciul total a fost estimat la 3,2 milioane de euro, sumă calculată după deducerea a 1,1 milioane de euro restituite parțial de unii dintre inculpați. Dintre cei 25 de acuzați inițiali, 12 au făcut apel la decizia instanței.

