Marco Rubio vizitează Slovacia și Ungaria cât timp se află în Europa și ignoră România
Marco Rubio efectuează o călătorie în Slovacia și Ungaria, în timp ce România este lăsată deoparte.
Secretarul de stat al SUA a declarat că și el, și președintele Donald Trump, îl susțin foarte mult pe Viktor Orbán. Această vizită se desfășoară în contextul în care Nicușor Dan încă se gândește dacă să accepte invitația de la Washington pentru Consiliul de Pace al lui Trump, iar ministerul de externe se laudă cu relații pe care nu le are.
La începutul lunii februarie, Țoiu a făcut o vizită în SUA și lăsa de înțeles că urma să se vadă cu Rubio, însă întâlnirea nu s-a concretizat.
Nici discuția dintre cei doi de anul trecut din toamnă nu a fost una de succes, cum susținea Oana Țoiu. La scurt timp după, SUA au retras sute de soldați din România.
„Președintele a spus că îl susține foarte mult pe Viktor Orbán și la fel și noi, dar evident că urma să facem acea vizită ca o vizită bilaterală. Au venit în SUA la începutul anului trecut, la sfârșitul anului trecut”, a declarat Marco Rubio.
El a adăugat că atunci când va avea ocazia, îi va vizita și că „aceasta este cea mai bună oportunitate. Este foarte aproape. De asemenea, vom trece prin Slovacia.”
Marco Rubio a subliniat că „lumea se schimbă foarte repede” și a afirmat că „lumea veche a dispărut”, subliniind necesitatea de a reexamina rolurile în noua eră geopolitică. A avut multe dintre aceste conversații în privat cu mulți dintre aliații noștri.”

