MAE avertizează asupra restricțiilor rutiere temporare în Bulgaria din cauza vremii nefavorabile

R7Media
R7Media

MAE avertizează asupra restricțiilor temporare de circulație în Bulgaria din cauza vremii nefavorabile

Ministerul Afacerilor Externe a emis vineri o atenționare pentru cetățenii români aflați în Bulgaria, cei care o tranzitează sau au planuri de călătorie în această țară, datorită restricțiilor temporare de circulație impuse pe mai multe drumuri din cauza condițiilor meteorologice dificile.

Conform MAE, autoritățile bulgare au limitat sau suspendat traficul rutier pe anumite tronsoane, în special pentru vehiculele de mare tonaj. În regiunea Lovech, vehiculele cu o masă mai mare de 12 tone nu pot circula pe drumul III-358 Shipkovo–Ribaritsa și prin Pasul Troyan, iar intervențiile sunt necesare pentru deszăpezirea carosabilului. În zona Vratsa, circulația este total oprită pe drumul III-306 Oryahovo–Knezha, din cauza vizibilității extrem de reduse. De asemenea, pe drumul II-29 Varna–Dobrich, traficul camioanelor de peste 12 tone este suspendat temporar.

Restricții de viteză și lucrări pe autostrăzi

În regiunea Burgas, pe autostrada „Trakia”, între kilometrii 346 și 349, în direcția Sofia, a fost impusă o limită de viteză de 90 km/h, restricție valabilă până la finalul anului 2026. În apropiere de Sofia, pe autostrada „Hemus”, între kilometrii 1 și 8, în direcția Varna, este aplicată aceeași limitare de viteză, iar vehiculele de peste 12 tone pot circula doar pe banda de urgență, măsura fiind în vigoare până la 15 mai 2026.

De asemenea, în zona tunelului rutier Topli Dol, traficul este reorganizat temporar, cu două benzi pe sensul spre Sofia și o bandă restricționată pe sens opus, până la 30 aprilie 2026. În regiunea Haskovo, pe autostrada Maritsa, între kilometrii 26 și 32, circulația este restrânsă la o singură bandă din cauza unor defecțiuni la rosturile de dilatare, cu o limită de viteză de 50 km/h, până la 31 martie 2026.

Publicitate
Ad Image

MAE menționează că autostrăzile „Cherno More” și „Europa” sunt deschise circulației fără restricții.

Pasuri montane închise sau restricționate

Autoritățile bulgare au instituit restricții pe mai multe pasuri montane. Unele dintre acestea, precum Varbishki și Zlatishki, sunt complet închise pe tot parcursul anului. Alte pasuri permit circulația doar pentru vehicule care respectă anumite limite de greutate, iar Pasul Shipka rămâne închis pentru transportul de marfă greu până la 31 martie 2026.

Există, totuși, și rute montane deschise tuturor autovehiculelor, printre care se numără Pechinsko, Predel, Primorski, Republica, Rishki, Rozhen și Prevala.

Recomandările MAE pentru șoferi

Ministerul recomandă șoferilor să își echipeze corect vehiculele pentru condiții de iarnă, să circule cu atenție, să adapteze viteza la starea drumului și să evite manevrele riscante. De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să nu depășească utilajele de deszăpezire aflate în acțiune.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la Ambasada României din Sofia sau pot apela numărul de urgență pus la dispoziție de misiunea diplomatică. MAE recomandă, de asemenea, utilizarea aplicației mobile „Călătorește informat”, care oferă alerte și informații actualizate pentru românii aflați în străinătate.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *