Lipsa unei campioane

R7Media
R7Media

Minus o campioană

FCSB nu va mai fi în play-off, iar acest lucru deschide drumul spre o nouă campioană în fotbalul românesc.

FCSB iese din schemă și după doi ani la rând în roș-albastru, vom avea o altă campioană, nu că asta ar fi ceva rău. Dacă ar fi să aruncăm cu presupuneri în martie, aș zice că Universitatea Craiova și Universitatea Cluj ar fi, la final de sezon regulat, cele mai în formă echipe din ligă, urmate de Dinamo și CFR. Cam ăsta ar fi, după mine, Big 4-ul de anul ăsta. În ordine asta.

S-a dat drumul la artificii, din mai multe direcții, când a devenit oficial că FCSB nu va fi în play-off. În ignoranța lor, mulți nu-și dau seama că toți au de pierdut. Că vrem să ne asumăm sau nu, FCSB e singura echipă din campionatul nostru care umple arenele oriunde merge prin țară. Pot empatiza parțial cu rivalitatea și bucuria de a-ți vedea marele dușman la pământ, dar nu pot înțelege de ce te-ai bucura că vei juca de două ori cu FC Argeș, U Cluj sau CFR și nu de două ori cu marea rivală, FCSB (aici mă izolez în rolul dinamoviștilor).

Așa cum nu pot înțelege entuziasmul fanilor Celtic când Rangers a fost trimisă în liga a patra și Old Firm n-a existat ani la rând. Nu e doar despre mentalitatea românească, e despre un fenomen global pe care puțini îl pot traduce mot a mot. Totuși, zilele trecute, Iago Aspas, căpitanul Celtei Vigo a declarat că-și dorește ca marea rivală, Deportivo la Coruna să revină în La Liga. De ce? Să mai trăiască, măcar o dată, marele derby local, înainte să se lase de fotbal. Cu situația asta pot empatiza mai mult.

Publicitate
Ad Image

Bucuria ramificată din toate colțurile legată de FCSB în play-out nu mă pune în nicio tabără. Dar mă „obligă” să-mi dau cu părerea despre asta. E ca și cum te-ai bucura că Real și Barcelona nu vor juca în Champions League și-n locul lor vor veni Girona și Espanyol. E ca atunci când Inter, AC Milan sau Juventus n-au prins loc în Ligă, dar au venit băieții de la Atalanta sau Bologna. Poate nu are sens prea tare să scriu asta din moment ce sunt și am fost mereu adeptul echipelor „underdog”. Dar chiar și așa, au toate o limită. E ca și cum te-ai bucura de o finală U.C.L. ”Monaco-Porto” în loc să fii martor la un FC Barcelona – Liverpool.

Ca să închid și paranteza legată de fotbalul nostru, play-off-ul are de pierdut, din toate punctele de vedere. Nu am menționat o clipă că FC Argeș n-ar fi meritat să fie în primele 6, să nu fiu înțeles greșit. Rămân, însă, la părerea mea: așa cum Bayern și Dortmund, PSG și Marseille sau Real și Barca își au, mereu, locul asigurat pe piedestal, așa și FCSB, Dinamo și Rapid ar trebui să fie elita fotbalului de la noi, că așa-i firesc, așa s-a scris istoria.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *