Leo Grozavu, reacție fermă după înfrângerea cu U Cluj: „Au fost multe cadouri”

R7Media
R7Media

Leo Grozavu, reacție dură după eșecul cu U Cluj: „Au fost multe cadouri. Dacă plângem, nu are niciun sens”

Moldovenii au început prost partida. Jovo Lukic a marcat în minutele 4 și 15, iar replica gazdelor a venit prin Ongenda, în minutul 19.

Speranțele Botoșaniului s-au stins însă în repriza secundă, când Drammeh a stabilit scorul final, în minutul 55. Pe banca ardelenilor nu s-a aflat antrenorul Cristiano Bergodi, suspendat pentru acest meci.

La final, Leo Grozavu nu și-a ascuns dezamăgirea și a vorbit despre greșelile decisive ale echipei sale: „Au fost multe cadouri. Cele trei goluri s-au născut din niște greșeli ale noastre. Asta e fotbalul, atât am putut astăzi. Acțiuni foarte simple, cu atacantul central liber în careu… Ce să facem? Asta este!”

Grozavu a continuat: „Nu prea îmi place să comentez ce spun alții. Ce să simt? Nu suntem în cea mai bună perioadă, asta e clar, dar am pierdut niște pași mai demult. Acum trebuie să ridicăm capul sus. Mai sunt două etape.”

Publicitate
Ad Image

„Dacă facem comparație cu anul trecut, am făcut un campionat bun. Nu e ușor să aduni 42 de puncte. Adevărat, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche.”

Tehnicianul a subliniat importanța reacției echipei: „Matematic mai avem șanse, dar acum trebuie să arătăm că suntem un grup cu caracter și să mergem înainte. Dacă plângem acum, n-are niciun sens.”

„Toată lumea are nevoie de puncte. Noi, la cum stau lucrurile acum, am făcut un campionat foarte bun față de anii trecuți. Am strâns multe puncte în tur, puține în retur, mult sub ce ne așteptam în retur.”

„Trebuie să ne reechilibrăm rapid și să demonstrăm că suntem maturi cu toții. Ce s-a dus, s-a dus. Trecutul nu-l mai întoarcem, dar viitorul îl putem schimba. De ce nu?”, a spus tehnicianul la finalul meciului.

FC Botoșani mai are de jucat cu FC Hermannstadt și Petrolul până la finalul sezonului regulat. Chiar și cu două victorii, moldovenii riscă să rateze play-off-ul.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *