Curtea de Apel Timișoara a respins cererea depusă de primarul Dominic Fritz prin care acesta solicita anularea raportului Agenției Naționale de Integritate
Curtea de Apel Timișoara a respins cererea lui Dominic Fritz de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate, care arată că edilul s-ar fi aflat în incompatibilitate în 2020.
Decizia nu este definitivă, iar Dominic Fritz a anunțat că va formula recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Într-un mesaj public, el a afirmat: „Curtea de Apel Timișoara a respins cererea mea de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate care a constatat că m-aș fi aflat într-un conflict de interese în 2020. Decizia nu este definitivă și o voi contesta la Înalta Curte de Casație și Justiție. Sunt cu capul sus. Nu am nimic ce să-mi reproșez.”
Fritz a explicat că raportul ANI se referă la o hotărâre de Consiliu Local, elaborarea acesteia fiind finalizată înainte de preluarea mandatului său: „Pe scurt, mi se impută o Hotărâre de Consiliu Local a cărei elaborare a fost încheiată în întregime cu două săptămâni înainte să ajung primar. O modificare de PUZ la care a lucrat, ca prestator de servicii, o firmă de proiectare la care este asociat un arhitect care a împrumutat campania mea de primar cu 25.000 de lei. Perfect legal, transparent și fără legătură cu beneficiarul PUZ-ului, cum a pretins ANI.”
El a adăugat că raportul a fost publicat tardiv: „Consider că interpretarea ANI este abuzivă și a fost folosită ca o armă politică, luând în considerare că au lăsat raportul la sertar aproape 3 ani și l-au scos cu câteva săptămâni înainte să fiu ales pentru al doilea mandat.”
Fritz a menționat și posibila sancțiune prevăzută de lege: „Posibila sancțiune, dacă aș pierde în a doua instanță, este definită în Codul administrativ ca abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea indemnizației cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni. Spun asta ca să nu-și facă false speranțe unii – nu plec nicăieri!”
Ce a reținut ANI în raport
Agenția Națională de Integritate a stabilit în 2023 că Dominic Fritz s-ar fi aflat în conflict de interese administrativ. Conform instituției, în 2020, la scurt timp după preluarea mandatului, acesta ar fi aprobat un referat privind modificarea unui Plan Urbanistic Zonal, documentația tehnică fiind realizată de firma consilierului local Răzvan Negrisanu, care îi acordase lui Dominic Fritz un împrumut de 25.000 de lei în campania electorală.
Gheorghe Piperea: „Fără incompatibili în funcții publice”
Avocatul Gheorghe Piperea a subliniat consecințele legale ale unei incompatibilități constatate de ANI, respectiv pierderea funcției de primar și interdicția, pe o perioadă de trei ani, de a mai candida la orice funcție publică sau de a fi numit într-o demnitate publică.
„Dominic Fritz, primarul Timișoarei și șeful USR, a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate. Fritz a contestat raportul de incompatibilitate elaborat de ANI. Curtea de Apel Timișoara tocmai ce a respins acțiunea.
Sentința nu este definitivă, putând fi atacată la ÎCCJ cu recurs.”
Cu toate acestea, este important de menționat că o incompatibilitate constatată de ANI determină pierderea calității de primar, precum și interdicția pe termen de trei ani de a mai candida la vreo funcție publică sau de a mai fi numit pe vreo demnitate publică.
„Fără incompatibili în funcții publice”, a scris Piperea pe pagina sa de Facebook.

