Fiorentina își dorește cu ardoare transferul lui Radu Drăgușin
Internaționalul român are șanse mari să ajungă în Serie A, unde mai multe formații precum AS Roma, Napoli, Fiorentina, Juventus sau Inter Milano s-au interesat de serviciile sale.
Fiorentina, dispusă să facă orice să îl transfere pe Drăgușin, italienii de la Fiorentina News, un site dedicat formației viola, scriu că gruparea din Firenze va face tot posibilul să îl transfere în această iarnă, chiar și sub formă de împrumut, pe Radu Drăgușin de la Tottenham. Italienii consideră că îl pot convinge pe Drăgușin să ajungă la Fiorentina cu ajutorul lui Fabio Paratici, directorul sportiv al lui Tottenham.
„Fiorentina duce lipsă de un fundaș central, mai ales că Viti se va întoarce la Nice, iar ținta lor principală rămâne Drăgușin. Fiorentina va încerca să ducă la bun sfârșit procesul de convingere cu ajutorul lui Paratici. Nu va fi ușor, dar vor face tot posibilul”, a scris fiorentinanews.com.
În același timp, britanicii de la The Mirror susțin că Radu Drăgușin nu își dorește un împrumut la Fiorentina, deoarece vrea să lupte pentru evitarea retrogradării și ar prefera mai degrabă să ajungă la o echipă cu pretenții din Serie A.
„Fundașul lui Tottenham, Radu Drăgușin, nu este dornic să se alăture Fiorentinei în perioada de transferuri din ianuarie. Fostul director sportiv al lui Spurs, Fabio Paratici, l-a adus deja pe Manor Solomon la Fiorentina, însă cazul lui Drăgușin este mai complicat. Internaționalul român nu dorește să se implice într-o luptă pentru evitarea retrogradării în Serie A și ar prefera un club situat mai sus în clasament”, au scris englezii.

