Instituțiile statului vor trimite digital la ANI declarațiile despre restricțiile pre/postangajare

R7Media
R7Media

Instituțiile statului vor trimite digital la ANI declarațiile despre restricțiile pre/postangajare

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţă, vineri, introducerea unui mecanism digital strict de control al respectării restricţiilor pre/post-angajare, pentru prevenirea situaţiilor care contravin legii.

Declaraţiile se transmit Agenţiei exclusiv în format electronic prin intermediul e-DAI, certificate cu semnătură electronică calificată. Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia de a desemna o persoană.

„În aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii, autorităţile introduc un mecanism digital strict de control al respectării restricţiilor pre- şi postangajare în vederea prevenirii conflictelor de interese şi a utilizării informaţiilor sau influenţei dobândite în exercitarea funcţiei, în scopuri private”, anunţă, vineri, ANI, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 148 din 26 februarie 2026, „Procedura de transmitere prin sistemul e-DAI a declaraţiilor referitoare la restricţiile pre- şi postangajare”.

Publicitate
Ad Image

„Manualul privind transmiterea prin intermediul sistemului e-DAI a declaraţiilor pe propria răspundere referitoare la restricţiile pre- şi postangajare precum şi a notificării, este publicat pe site-ul Agenţiei, în secţiunea GHIDURI ŞI MANUALE”, precizează ANI.

Instituţia anunţă că fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia de a desemna, prin act administrativ al conducătorului autorităţii/instituţiei, o persoană sau o structură responsabilă, în vederea aplicării prevederilor privind restricţiile pre- şi postangajare.

Declaraţiile se transmit Agenţiei: – exclusiv în format electronic prin intermediul e-DAI; – certificate cu semnătură electronică calificată.

„Nerespectarea obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 189/2025 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei şi/sau interdicţia de a desfăşura activităţi sau stabilirea de limite în desfăşurarea acestora”, mai arată sursa citată.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *