Inflația din zona euro ar putea crește din cauza prelungirii războiului din Iran
Un război prelungit în Orientul Mijlociu ar putea provoca o creştere substanţială a inflaţiei în zona euro şi ar putea reduce creşterea economică.
Declarația aparține economistului-şef al Băncii Centrale Europene, Philip Lane, într-un interviu publicat marţi în Financial Times, citat de Reuters. Războiul împotriva Iranului s-a extins luni şi nu se întrevede un sfârşit, în condiţiile în care Israelul a atacat Libanul, iar Iranul şi-a continuat atacurile asupra statelor din Golf, ceea ce a dus la o creştere de peste 10% a preţurilor petrolului.
„În mod direct, o creştere a preţurilor la energie pune presiune asupra inflaţiei, în special pe termen scurt, iar un astfel de conflict ar fi negativ pentru activitatea economică”, a spus Lane.
„Amploarea impactului şi implicaţiile pentru inflaţia pe termen mediu depind de amploarea şi durata conflictului”, a estimat Lane, citat de Agerpres. Analizele făcute anterior de BCE au arătat că un astfel de război ar duce la o „creştere substanţială” a inflaţiei determinate de energie şi la o „scădere bruscă” a producţiei economice, dacă ar exista o scădere persistentă a aprovizionării cu energie din regiune, a precizat Lane.
Un studiu separat realizat de BCE în luna decembrie sugerează că o creştere permanentă a preţului petrolului de asemenea amploare ar putea majora inflaţia cu 0,5 puncte procentuale şi reduce creşterea economică cu 0,1 puncte procentuale.
Inflaţia din zona euro se situează acum la 1,7%, sub ţinta BCE de 2%, ceea ce sugerează că este puţin probabil ca o uşoară creştere a preţurilor să declanşeze acţiuni de politică monetară, mai ales că politica monetară acţionează cu întârzieri mari şi este considerată neputincioasă împotriva fluctuaţiilor pe termen scurt ale preţurilor.
BCE tinde să ignore volatilitatea preţurilor indusă de energie, atâta timp cât fluctuaţiile nu au impact asupra aşteptărilor pe termen lung şi nu se repercutează asupra inflaţiei de bază prin efecte de runda a doua.
Pentru moment, aşteptările inflaţioniste pe termen lung nu s-au modificat, iar pieţele continuă să nu se aştepte la modificare a dobânzii de politică monetară a BCE, care se situează la 2%, pe tot parcursul anului.


Băi, da, sigur că războiul din Iran va afecta inflația în zona euro! Iar noi ne vom plimba cu banii ca și cum nimic nu s-ar întâmpla. 😒 Așa e la noi, mereu găsim motive să ne îngrijorăm!
Sincer acum, suntem de râs! Ne tot promite statul că va face ceva pentru economie, dar uite cum ajungem să sufărim din cauza unor conflicte externe. Nu se schimbă nimic în România… 🤷♂️.
Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! Eu încă sper ca politicienii să ia măsuri eficiente și să nu ne afecteze atât de tare. Optimismul e cheia! 🌈.