Imagini cu scheletul mașinii electrice incendiate pe o șosea din Crângași, o femeie a murit

R7Media
R7Media

Incendiu devastator pe bulevardul Constructorilor: o femeie a murit într-o mașină electrică

Un incendiu devastator a avut loc pe bulevardul Constructorilor, în Sectorul 6 al Capitalei, unde o mașină electrică a fost mistuită de flăcări.

O femeie aflată în interiorul autoturismului nu a mai putut fi salvată, în timp ce soțul acesteia a reușit să iasă la timp și a fost transportat ulterior la spital. Imagini deosebit de emoționante au fost surprinse la fața locului.

Conform informațiilor oferite de Poliția Capitalei, incendiul a început la un singur autovehicul, dar flăcările s-au extins rapid și la alte trei mașini parcate în apropiere. La sosirea echipajelor de intervenție, focul se manifesta violent, cu degajări mari de fum și risc de propagare.

Martorii la incident au declarat că în autoturism se aflau doi soți. În momentul în care mașina a luat foc, bărbatul a reușit să se autoevacueze, însă femeia a rămas blocată în interior. Pompierii au intervenit rapid, dar pentru victimă nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul la fața locului.

Publicitate
Ad Image

Reprezentanții Poliției au menționat că, din primele verificări, incendiul a pornit de la autoturismul în care se afla victima, extinzându-se ulterior la alte vehicule din proximitate. Bărbatul a suferit arsuri pe corp, a primit îngrijiri medicale la locul intervenției și a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.

Incendiul a fost lichidat, iar echipele de intervenție au continuat operațiunile pentru răcirea zonei afectate. Autoritățile desfășoară cercetări pentru a determina cauzele și circumstanțele în care s-a produs această tragedie.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *